Aniela - Henryk Sienkiewicz

"Femeia nu îşi înşală bărbatul şi nu-l trădează, dacă el singur nu-i acela care să-i strice sau să-i calce inima în picioare, dacă n-o dezgustă ori n-o respinge prin micimea lui, prin egoismul lui, prin îngustimea vederilor, prin natura lui meschină şi mizerabilă. Deci trebuie să iubeşti ca ea să nu se simtă numai femeia ta, ci făptura cea mai scumpă pentru tine, copilul tău, prietenul tău, poart-o la sân ca să-i fie cald şi atunci poţi fi sigur de ea, atunci, cu fiecare an care trece, se va lipi tot mai mult de tine, până când o sa vă lipiţi de tot, ca gemenii siamezi. Dacă nu-i dai toate astea, o strici, o dezguşti şi se îndepărtează. Te va părăsi de îndată ce mâini mai nobile se vor întinde spre ea, căci trebuie să facă, are nevoie de căldură şi de consideraţie ca de aerul pe care-l respiră".

Verişoara Bette - Honore de Balzac

"O femeie care iubeşte este faţă de bărbatul iubit ca o somnambulă căreia un hipnotizator i-ar insufla trista însuşire de a avea conştiinţă... Pasiunea aduce forţele nervoase ale femeii până la starea extatică, în care presimţirea e ca o viziune de prezicător. Chiar şi când simte că e înşelată, o femeie nu vrea să creadă, are îndoieli, atât de mare îi e dragostea şi tăgăduieşte ceea ce i se arată prin însuşirile ei de prezicătoare. Faţă de culmile acestea, pe care le atinge dragostea, ar trebui să avem un adevărat cult".

Maidanul cu dragoste - G.M.Zamfirescu

Voi nu v-aţi temut de nimic?

"Sus, într-o ramă descheiată, era o fotografie mare, murdară de muşte. Un mort, o rudă a nu ştiu cui, un bătrân cu capul ţugui şi gura strânsă ca o pungă. Mă speriam de câte ori mă uitam la el. Aveam impresia că mă urmăreşte prin casă cu ochii lui de vulpe vicleană. Eram sigur că noaptea, când dorm, se dă jos din ramă şi se prelinge pe ziduri sau pleacă pe stradă, strigoi.

Când mâncam, mi se părea că-l aud clefăind cu gura lui fără dinţi.

Mă culcam în fiecare noapte cu un baston lângă mine, hotărât să-i crăp capul bătrânului, cum s-o da jos din ramă. Tresăream în întuneric la cel mai mic zgomot. Adormeam târziu şi-l visam când şarpe, când câine turbat, fugind după mine. Mă dezmeticeam la ziuă, lac de sudoare, cu dinţii clănţănind de spaima din vis. Dar bătrânul cu capul ţugui era în ramă. Mă ameninţa parcă: "acum că nu te-am prins, dar la noapte pun sigur mâna pe tine şi nu mai scapi!" Scoteam limba la el. Nu mă dam jos din pat până nu se scula mama. Bănuiam că mai e un bătrân cu capul ţugui sub pat şi mi-era frică să nu mă prindă de picior".

"Mă întristam tot aşa de repede şi fără rost. Aşteptam să se întâmple ceva, să năvălească un ins pe uşă cu o veste rea. Mă nelinişteam că tata n-a venit de la fabrică. Mă obseda ideea că s-a întâmplat ceva cu tata - cu el sau altcineva, cu un om, cu mai mulţi".

Masa umbrelor - Ionel Teodoreanu

Să luaţi aminte! :)

"Când omul e tânăr, adică nebun, baia e un drum spre femeie, iar când omul e bătrân, adică înţelept, femeia e un drum spre baie.."

"Mamă, de ce miroase mai frumos la tutungeria lui domnu Iacob, decât la cofetăria lui domnu Tulfli?

A răspuns palma mamei pe obraz. Deci roş, n-am mai stăruit în cercetarea acestor legi".

O bunică răuţă..:)

"-Un greier, bunico. Îl auzi? Unde-o fi cântând?

-În capul tău de bostan, berechetule! "

"După ce luna s-a împlinit (ce-i mai zice şi de miere), bărbatul prea îndulcit şi-a adus aminte de acreala vinului şi-a oftat a crâşmă.."

"Dreg cu vin pe cei care au scăpat de apă!"

"Mai mult visează decât gândeşte".

"Cumpăraţi mărţişoare toţi cei care aveţi femei şi copii: adică absurd. Şi cine nu are? Căci altminteri aţi fi siniştri, o, fraţii mei dragi!"

"Boală de muiere, mai bine îneacă-ţi şi tu acreala într-un kil de vin, decât să verşi atâta oţet".

"Partea femeiască stropeşte cu oţet crâşma bărbatului, căci mâna ei, croită pentru păcatul dinspre măr, nu pricepe păcatul dinspre struguri".

Masa umbrelor - Ionel Teodoreanu

Pentru că nu mă pot sătura de Ionel Teodoreanu.. Fragmentul acesta este amuzant şi-mi aduce aminte de un episod din copilăria mea..

"Numai că îndată am uitat de toate minunăţiile din pricina babelor. Erau atât de multe (şi toate la fel!), încât îmi zăpăceau numărătoarea. Mai văzusem eu babe, dar nu ca atunci. Una e copacul din ogradă, iar alta e pădurea. Aşa erau babele acolo, cu obraz galben, zbârcit ca miezul de nucă verde, cu buzele scufundate, cu câlţi ca mucegaiul şi cu ochi de curcă, spălăciţi, lăcrimoşi, clipicioşi. Mestecau mereu ca broaştele ţestoase când le dai salată verde, băteau mătănii şi uneori îşi făceau semne între ele.

-Mamă (am zis eu cu glas tare, încălcând porunca tăcerii), babele ale urâte sunt mamele lui domnu Mortu ?

Cred că mama mi-a pus mâna pe gură cum făcea şi cu ceasornicul deşteptător când îl apuca sunatul, fulgerându-mă cu o neuitată privire..."

Femeia

"1. Nu înţeleg cum poate suporta nasul unui om civilizat mirosul de doagă fermentată, de fum rânced de şoarec şi de usturoi al cârciumei.

Răspund: nici eu. Aşa e!

2. Nu înţeleg cum un om nuanţat şi sensibil poate căuta promiscuitatea îmbâcsită a cârciumei, participând la ritualul ei primitiv şi la stridenţele ei periferice.

Răspund: nici eu. Aşa e!

3. Nu înţeleg exaltarea poetică a unui fenomen toxicologic (beţia) practicat de cei mai ordinari oameni, în decorul consacrat al decreptitudinei.

Răspund: nici eu. Aşa e!

4. Dar dramele? Dar crimele?Dar răspunderea eredităţii? Cârciuma e un salt spre cimitir.

(Aşa e! Aşa e! Aşa e! )

-Atunci, spuse femeia de porţelan luminat, am dreptate!

-Indiscutabil! (recunoşti şi-i săruţi cele patru degete delicate)

-Şi totuşi bărbatul se duce la cârciumă..Nu pricep!

(Aşa e! Nimeni nu pricepe absurdul altuia...)"

Desţelenire - Ivan Turgheniev

Mie mi se potriveşte...

"Tristeţea care-l cuprinsese provenea din sentimentul pe care-l încearcă melancolicii şi visătorii când sunt siliţi să părăsească locul unde au trăit o vreme; oamenilor cu caracter dinamic şi temperament sanguin le este necunoscută această senzaţie..."

"Să fie dorinţa de a părea originală sau numai vorbărie goală sau mândrie? Pare mai curând mândrie. Nu poate răbda nici cea mai mică bănuială...Nu suferă gândul că cineva ar putea s-o judece greşit...Ciudată fata!"

Razboi si pace - Lev Tolstoi

Visul unui muribund...

"Adormi. Visă că era culcat în aceeaşi cameră în care se afla în realitate, dar că nu era rănit, ci sănătos. O mulţime de oameni de tot felul, indiferenţi, lipsiţi de importanţă îi trec prinţului Andrei prin faţă. Prinţul Andrei îşi dă seama că toate acestea sunt nimicuri şi că el are alte griji mai însemnate, dar stă mai departe de vorbă cu ei, uimindu-i prin cuvinte de duh, vorbe goale însă. Treptat, pe nesimţite, toate aceste persoane încep să dispară şi toată grija lui se rezumă la problema închiderii uşii. Se ridică, se îndreptă spre uşă să tragă zăvorul şi s-o încuie. Porneşte spre uşă, se grăbeşte, dar picioarele nu i se urnesc, iar el ştie că nu va izbuti să încuie uşa. O chinuitoare frică îl cuprinde. Şi frica aceasta este frica de moarte: dincolo de uşă stă ceva. Ceva neomenesc - moartea - se împinge în uşă, şi uşa trebuie ţinută. El se agaţă de uşă şi-şi încordează ultimele puteri, dar de închis uşa nu se mai poate închide acum şi nici măcar ţine pe loc, căci forţele lui sunt slăbite.

Încă o dată acel ceva împinge uşa din afară. O ultimă supraomenească şi zadarnică sforţare, iar amândouă canaturile uşii se deschid fără zgomot. Acel ceva intră şi acel ceva e moartea. Şi prinţul Andrei moare...Dar, în aceeaşi clipă când în vis murea, prinţul Andrei îşi aduse aminte că doarme, în aceeaşi clipă în care murea se lupta cu sine şi se trezi.

- Da, moartea a fost. Eu am murit şi m-am deşteptat. Da, moartea e deşteptarea."