duminică, 5 iunie 2011

Arta conversaţiei - Ileana Vulpescu


"Are o strălucire..." îşi zise A. şi i se aprinse privirea, "strălucirea pe care o capătă fiecare corp când se ştie iubit", trase el concluzia, uitându-se avid la ea.
Îl apucă un fel de iritare...

Familiar, nu?

"La început ai să-l urăşti, ai să-l scoţi din rândul oamenilor, pe urmă are să-ţi devină indiferent şi n-ai să mai cheltuieşti niciun sentiment pe el, şi mai pe urmă, ai să te uiţi la el cum de fapt trebuie să ne uităm la fiecare semen al nostru când începem să-l considerăm prin prisma unui singur sentiment: înţelegerea."


"Nu sunt o fiinţă ascunsă, dar nici expansivă. Nu sunt mizantroapă, dar nici nu iubesc oamenii cu frenezie, iar sufletul nu mi-l pun pe masă-n faţa nimănui."

"Dacă ar fi întrebat-o cineva de ce plângea, n-ar fi ştiut să spună. Aşa i se întâmpla de fiecare dată când o apuca plânsul. Nu ştia să spună de ce. Fiindcă ea nu plângea niciodată pentru un motiv anume. Erau momentele când, într-un sinopsis al amărăciunii, îşi vedea etalată toată viaţa. Nu ura atunci pe nimeni, nu se compara cu nimeni, dar simţea nevoia să dea ceva afară din sufletul ei, ceva ce nu mai încăpea."

"-De ce nu vrei tu să te iubeşti cu mine? Spune-mi!
- Ca să mă iubesc cu dumneavoastră ar trebui mai întâi să vă iubesc.
- Şi de ce n-ai putea să mă iubeşti? Fiindcă nu sunt frumos?
-Nuu. Vă admir profesional atât de mult, că până la urmă cred c-aş fi făcut ca majoritatea femeilor: m-aş fi îndrăgostit de şeful meu direct.
- Şi atunci? în glasul lui era o nerăbdare plină de speranţă. Şi atunci de ce nu?
- Fiindcă vă e prea dragă puterea.
- Şi ce e rău în asta?
- Când ai pus mâna pe putere, cel mai greu lucru este să fii drept!"

(Bărbatul şi femeia, înainte de a fi atât de bine delimitaţi pe sexe, sunt oameni şi asta complică mult sfera lor erotică; sfera asta nu poate fi pură decât la dobitoace şi mă întreb dacă şi la ele n-o fi şi altceva mai subtil. Eu am un trup ciudat, nu vibrează decât la impulsuri venite de la cap, impulsuri care nu suportă bruiajul nici unei reticenţe, deci am un trup ciudat, care trebuie făcut să vibreze, fiindcă la fâlfâiri strict endocrine este imun).

"Nu-mi place să-mi plângă nimeni pe umăr, mai ales bărbaţii însuraţi. Nimic nu mi se pare mai indecent decât confidenţele pe care un bărbat le face unei femei despre altă femeie. Indecent e prea puţin spus, insalubru, promiscuu."

"Nu pot iubi oamenii în sufletul cărora nu-ncape principiul egalităţii. Nu pot iubi oamenii care cred că totul li se cuvine doar lor. Nu pot iubi oamenii cărora le place să umilească."