Fragment

" - Măi, Ţucă, ce faci tu acolo?

- Cum adică ce fac? Uite, cică mi-am făcut şi eu o viaţa! a zis ea zâmbind.

- Aşa-i? Căutai tu viaţa asta, ai vrut tu să nu mai depinzi de nimeni şi te vedeai şi o preafericită, i-a zis el cu glas piţigăiat.

- Preafericită nu mă vedeam, a încercat ea să se explice, dar ştiam că dacă o să pot să mă dezlipesc de nişte stări şi locuri dragi, o să pot să mă mai ridic un pic, să mai ies la suprafaţă.

-Ce copilă eşti! O copilă!

- De ce râzi? Întotdeauna ai fost aşa, nu ai avut încredere în mine. Un lucru e sigur, nu sunt preafericită, nici fericită, dar am un sentiment plin şi curat...Câteodată mă trezesc plângând singură acolo, între pereţii aia..Şi nimeni nu ştie, dar nu mai e nimeni să intre în cameră şi să mă întrebe de ce am lacrimi în ochi, de ce nu pot să îmi vindec tristeţea, de ce aleg să nu fiu fericită. Consideri că e o copilărie?

- Ahahahaha, eşti o copilă, nu ştii nimic!

-Mda, numai asta ştii să îmi spui, dar uită-te un pic la tine. Eu cred că eşti mai copil decât sunt eu. Puteam să îţi spun eu mai multe, dar îmi este drag zâmbetul tău atotştiutor, îmi este dragă privirea ta superioară, felul în care te uiţi la ceilalţi de parcă ai zice: ce cretini!

-Pun pariu că te uiţi în oglindă când plângi, nu?

- Nu am cum să nu râd! Da, fac asta des! Şi ştii de ce? Ştii cât de curate sunt acele lacrimi şi cum îmi înfrumuseţează faţa? Şi atunci când plâng cu disperare şi se aude doar glasul meu între acei pereţi, mă uit în oglindă. Frumoasă-i femeia când plânge!

-Frumoasă... dar proastă!

- Eşti un cumplit, nu se poate discuta cu tine! Îmi amintesc de tine când erai bun şi arătai că îţi pasă şi de ceilalţi. Ai venit spre mine trimfător şi îmi zâmbeai atât de frumos. Hainele îţi veneau bine pe corp. Cred că a fost singura seară în care nu m-ai criticat şi în care nu ai râs de mine.

- Nu-mi aduc aminte!

- Normal! Nici nu trebuie! Lasă-i pe visători să-şi amintească! a spus ea. Auzi, vezi că plec! Îmi pare rău că ai văzut în mine o copilă superficială. Puteam să te ţin în braţe....mult.

- Ah, o întrerupse el, îmi frângi inima! Nu mai vorbi aşa!  a râs el, dând cu piciorul în podea. Trezeşte-te, Ţucă, nu suntem într-un roman!

- Nu mai vreau să te mai aud!

Copila a plecat plângând, dar el a rămas sclavul zâmbetului fals, plin de răutate. S-a mai uitat un pic după ea, apoi a plecat să-şi vadă de viaţa lui..." (august, 2011)

Edgar Poe (ador!)

"-Tu nu m-ai iubit, dar să ştii că acea pe care în viaţă ai urât-o, în moarte o vei adora.."

"Când mi-am ridicat ochii, am văzut că B. se afla de faţă. Nu a rostit o vorbă, iar eu pentru nimic în lume n-aş fi spus un cuvânt. Fiori de gheaţă mă străpungeau...Privirile mele arzătoare căzură pe chipul ei..."

De două mii de ani - Mihail Sebastian

"Sunt obosit de mine, sunt ostenit de ea."

"E cald, apa de ceai sforăie în ceainic, butucul de stejar uscat trosneşte în foc. Ferestrele sunt albe de zăpadă şi am impresia că suntem amândoi tare departe, într-un bordei de munte, surprinşi de o avalanşă care ne-a tăiat toate drumurile de întoarcere. Un moment mă întreb dacă n-am să mă ridic de la locul meu şi n-am să mă duc spre M. s-o iau în braţe şi să o sărut. Ne privim multă vreme unul pe altul, ca-n jocurile de copii, când pui rămăşag să nu clipeşti. Închid ochii şi mă întreb fără răspuns: da? nu?"

Calvarul - Alexei Tolstoi

"Era vremea în care dragostea, sentimentele bune şi sănătoase erau socotite vulgare şi învechite. Fetele tinere îşi tăinuiau nevinovăţia ca pe o ruşine, bărbaţii ascundeau faptul că erau credincioşi soţiilor. Spiritul de distrugere era socotit de bun gust, iar neurastenia, dovadă de rafinament...Oamenii îşi născoceau vicii şi pervesiuni numai ca să nu pară fără niciun haz. Aşa era Petersburgul în 1914.." (Aşa e Bucureştiul în 2011)

Un cuib de nobili - I. S. Turgheniev

Sentiment cunoscut...

"După ce stinsese lumânarea, multă vreme privi în juru-i şi-l cuprinseră gândurile triste. Încerca sentimentul, cunoscut de orice om care a fost nevoit să mâne pentru întâia oara într-o casă nelocuită de mult. I se părea că întunericul ce-l învăluia din toate părţile nu se putea obişnui cu noul locatar. Parcă şi pereţii casei erau uimiţi..."