Romantismul - Vera Călin

" E mică moartea marilor idei..."

(Dacă sunteţi iubitori de literatură, şi trebuie să fiţi de vreme ce răsfoiţi acest blog, cu siguranţă o să fiţi curioşi să aflaţi şi câte ceva despre curentele literare. De data aceasta este vorba despre romantism. Am ales câteva fragmente din această carte, scrisă de Vera Călin, pe care vreau să vi le împărtăşesc. Desigur că acest blog este oglinda mea şi este evident că toate fragmentele pe care le aleg mă caracterizează într-un fel. Nu prea pot spune că sunt mare amatoare de romantism, iar aici mă refer strict la curentul literar, însă anumite teme ale acestuia mă impresionează. Curentul literar în care mă regăsesc cel mai adesea este realismul, majoritatea autorilor din care culeg idei fiind realişti. Nu vreau să mă apuc acum să dezvolt ceea ce cred sau să analizez fragmentele pe care le scriu aici. Pur şi simplu aici notez ideile autorilor, dezvăluiri, descrieri de personaje sau fapte, nefiind necesară nicio intervenţie de-a mea. De altfel, nu sunt nici în măsura în care aş putea să critic sau să analizez mai mult).


Ce spune Umberto Eco despre Opera deschisă

"Când o operă prezintă mai multe pretexte, mai multe nţelesuri şi mai ales mai multe aspecte şi feluri de a fi înţeleasă şi iubită, atunci cu siguranţă este foarte interesantă, atunci ea este o expresie pură a personalităţii."

Câteva definiţii ale romanticului..

"Un visător inspirat, a cărui stare de contemplaţie poate atinge chiar şi nebunia. El este întoteauna o excepţie, e singur, e neînţeles, jignit de contemporanii pe care-i scandalizează prin lipsa lui totală de spirit practic."

"Solitar, neîneles, ostracizat din lumea pe care superioritatea lui o respinge, geniul este destinat nenorocirii.."

"Pesimist prin structură psihică şi prin destin social..."

"Regulile sunt nişte cârje: pentru schiopi ele sunt un sprijin necesar, pe omul sănătos îl împiedică la mers" (Edward Young - Conjectures on original poetry)

Boala conştiinţei de sine

"În prima tinereţe am fost un visător. Îmi plăcea să-mi zugrăvesc tot felul de chipuri, când în culori lugubre, când în valori de curcubeu...Dar ce mi-a rămas din toate acestea? Numai oboseală, oboseală ca după o luptă nocturnă cu o fantomă şi o amintire tulbure, plină e regrete. Am intrat în viaţa aceasta după ce trăisem în gând şi imediat am simţit plctiseală şi scârbă ca un om care citeşte o imitaţie proastă a unei cărţi pe care o cunoaşte de mult." (un personaj de-al lui Lermontov)

Ce om nenorocit sunt: nimic nu uit, nimic!

Tu de ce taci, nebunule?

"- Cuvintele trupului meu mă enervează teribil! E normal, dar încep să-mi simt carnea sau fiecare firicel din mine.
Gâtlejul i se umfla ca cel al unui cocoş gata de luptă, iar ochii spintecau orice lucru din încăpere. Îi plăcea câteodată să se descarce de supărări, monologând ore în şir despre sentimente nedrepte.
- Gânduri obsesive, ca întotdeauna! Nu zic, dar n-are nimic, ceva tot trebuie să urlu nemulţumit. Am sentiment de vinovăţie, iar acesta stagnează, de muscă parazită. Se lasă cu remuşcări, cu sunete stridente, cu pahare lipite de pereţi, cu iz nefast. Unde ai plecat iar, drace? Mă enervez că nu pot să respir şi mă doaaaaree!
Nu mai putu să continue sceneta patetică a vieţii lui. Un ciocănit şi o înjurătură se auziră din peretele din stânga lui. Aşa se întâmpla de fiecare dată când vorbea cu el însuşi în micuţa lui cameră.
- N-am să mă mai calmez de data asta, cheamă ambulanţa să vină să mă ia, daca nu îţi convine! spuse el şi mai tare, bătând cu pumnul în peretele din spatele căruia se auzise înjurătura.
Picuri mulţi îi cădeau de pe fruntea lată, iar întregul trup îi tremura.
- Am încercat să mă împac cu situaţia că totul nu-i bine, şi nici măcar nu mi-o spui tu! Dar cred că era tragic să-mi fi spus şi să nu fi simţit nimic în momentul ăla. Nimic nu mă indispune mai mult decât indolenţa persoanelor, îmi vine să le omor! Vreau ceartă, vreau tragism în dialogurile mele, îmi place să simt fiecare cuvinţel cum mă arde pe limbă!
- Împuşcă-te, bre! se auzi iarăşi din peretele din stânga lui.
- Noi, oamenii, de ce suntem atât de nemulţumiţi tot timpul? continuă el să urle. Să poţi spune "pas" iubirii e un mare pas înainte! Doar aşa te poţi concentra ca totul să iasă bine. Până la urmă dă-o dracu de iubire, tâmpitule, persoana pe care o iubeşti e la fel ca şi tine. E păcat să crezi că acea persoană e atotştiutoare, perfectă, că nu face aceleaşi lucruri dezgustătoare ca şi tine, ce dracu!
- Cineva să îl ia pe ăsta, a înnebunit de tot! râse peretele din stânga.
- Deci să îmi continui pledoaria. Da, încep să cred că iubirea e scârboasă, nu e nicidecum decorată cu gesturi subtile, ci mai degrabă cu repeziciune, cu vibraţii scârboase ale corpului. Nu există a face dragoste, ci numai a te împerechea. Sufletul nu are nevoie de mişcări sacadate, ilare, lipicioase. A face dragoste înseamnă a privi, a atinge suav, a săruta încet. Asta înseamnă dragoste! Tâmpiţilor! Se vede că am luat-o razna!
- Păi ţi-a trebuit mult să îţi dai seama! şopti peretele.
- Şi tu de ce mă asculţi, netotule? Vezi-ţi de treburile tale, deşucheatule!
Văzând că este întrerupt din ce în ce mai des din discuţiile lui, se îndreptă spre frigider să ia sticla de vin roşu, pe care o păstrase pentru astfel de clipe.
- Momentul meu suprem, sticla de vin! Grigore, îndeasă-n tine cât mai mult vin, poate-ţi mai calmează fierea, râse el strident. Brută, iar puţi a vin!
Sticla de vin nu-l ajută deloc să iasă din nelinişte. Continua să simtă că nu mai are ce căuta în acea cameră, se vedea că începea să îşi revină din starea de isterie.
- Gata, mă, să nu cumva să chemi ambulanţa, că n-o să fiu acasă, spuse el, ciocănind în peretele din stânga, însă peretele nu mai şopti nimic.
Deschise uşa apartamentului şi coborî încet scările. Un gând fugitiv îl făcu să-şi întoarcă privirea: voia să bată la uşa de lângă el, să afle cine e domnul care îi deranja gândurile şi monologurile. De data asta, însă, dorinţa de a orbecăi pe străzi era prea mare..."

(ianuarie, 2012)

Orăşelul de pe coline - Jan Drda

...Câteva fragmente dintr-o carte minunată...Am citit-o vara trecută pe o plajă mai puţin cunoscută. :)

"Părintele se înclină cu potirul în mână spre micuţul ministrat care-i turna împărtăşania, în tmp ce necuratul, tot dând târcoale în căutarea unei prăzi, îi şoptea la ureche:
- La ţipar n-ar strica un vin roşu!
- Agape!(Piei!) murmură părintele, alungând ispita, şi se cufundă în rugăciuni."

(Este o scenă întreagă cu acest preoţel, iar toate părţile ei sunt incredibil de amuzante. Mă apucase pofta de vin şi de ţipar în momentul în care citeam acest fragment, de obicei cad repede în mrejele culinare, de aceea râd de preoţelul în cauză.)

Nebunie ajunsă la paroxism..

"A dat peste ea abia în crângul zis "La 7 morţi", unde sunt crucile alea de le ştiţi şi voi. O găsi şezând în zăpadă, lângă mormântul franţuzului. Parcă vorbea cu cineva. Moraru se dădu mai aproape, şi numai ce o auzi pe fată că zice:
- Să ştii, iubitule, că a ta am să fiu, că nimănui nu i-am făgăduit mână, numai ţie.
Pe morar îl apucă groaza. O luă pe fată de mână şi o târî aşa de-a dreptul prin pădure. Uitasem să vă spui că pe mormânt era o tăbliţă pe care scria aşa: Pierre Duval, şi atât. Cică era un dragon de-al lui Napoleon, sfârtecat acolo - La cei 7 morţi, într-o încăierare. Asta se întâmplă cu vreo câţiva ani înainte să fi venit A. pe lume."

.....

"A aflat că fata lui murise ca o cerşetoare într-o moară de vânt părăsită de o bucată de vreme şi în care locuise cândva un morar pe nume Duval."

O carte frumoasă, simplă, pe care v-o recomand cu mult drag!