Dublul - F.M. Dostoievski

Da, recunosc că mă pierd în scrierile lui F.M. Dostoievski şi că sunt obsedată după el.

"Dostoievski este singurul psiholog de la care am ce învăţa" (F. Nietzsche)

"Dostoievski reprezintă haos şi fecunditate." (Henry Miller)

Nebunie, febră, gânduri, teamă, acestea sunt câteva din motivele pe care le întâlneşti în toate scrierile lui F.M. Dostoievski.

"Trecătorul se pierdea în vâltoarea viforniţei. Se grăbea, ca şi d-nul G., era îmbrăcat ca şi el, încotoşmănat din cap până-n picioare şi mergea în acelaşi pas trepădat, mărunt, puţin şontâcăit, pe trotuarul Fontankăi: "ce-i asta?", şopti contrariat domnul G., schiţând un zâmbet neîncrezător şi tresărind imediat din tot corpul. Fiori reci îi străbătură spinarea. Între timp, trectorul se mistui în pânza deasă a ninsorii şi nu i se mai auziră paşii, dar domnul G, nemişcat, continua să privească în urma lui. Se întoarse şi-şi urmă drumul cu paşi mărunţi, tot mai grăbiţi şi, căutând să nu cugete la nimic, chiar încercă să închidă ochii. Dar iată că, prin larma viscolului, iarăşi îi ajunse la ureche zgomotul unor paşi apropiaţi. Tresări şi deschise ochii. În faţa lui, la vreo 20 de paşi, zări iar silueta unui omuleţ care se apropia. Omuleţul era grăbit, zorea şi el în paşi mărunţi, distanţa se micşora cu repeziciune. G. putu clar să vadă şi faţa acestui nou trecător întâziat. Îi văzu faţa şi scoase un strigăt de uimire şi de groază; picioarele i se înmuiaseră. Era acelaşi trecător pe care-l întâlnise şi-l urmărise cu privirea vreo zece minute în urmă şi care acum, cu totul neaşteptat, îi apărea iarăşi în faţă.

...

Cât despre G., începu să tremure tot, genunchii i se îndoiseră şi se aşeză gemând pe borna de la marginea trotuarului. Avea şi el de ce să fie atât de tulburat. Acum necunoscutul i se păru foarte cunscut..

...

Iată însă că la cotitura spre strada Italiană îl zăreşte iar pe cunoscutul de adineaori. Acum însă, necunoscutul nu-i mai venea în întâmpinare, ci mergea în aceeaşi direcţie, alergând, ca şi el, numai la câţiva paşi înaintea lui.

...

Răsuflarea i se opri şi-i veni ameţeală. G. vru să strige, dar nu izbuti să protesteze într-u fel oarecare, dar nu avu putere. Părul i se făcu măciucă în cap, aproape leşinat de groază, G. se prăbuşi pe scaun. Avea şi de ce, îl recunoscuse foarte bine pe acest prieten nocturn. Prietenul său nocturn nu era altul decât el însuşi - domnul G, un alt domn G., dar absolut identic cu el, într-unul ce s-ar chema dublul său din toate aspectele."

Vi s-a întâmplat vreodată să aveţi un cuvânt oarecare în minte, pe care să îl repetaţi mecanic în minte până la epuizare?

"Un căţel rătăcit, ud leoarcă şi tremurând de frig, se luă după G., alergând alături, zorit şi el, cu coada între picioare şi cu urechile pleoştite, privindu-l lin din când în când cu sfială şi cu înţelegere. Un gând, cine ştie de când uitat, amintirea unei întâmplări de demult, răsări acum în capul domnului G., izbindu-i creierul ca un ciocnaş şi sâcâindu-l, un gând de care nu reuşea să scape: "o jigodie de căţeluş", repeta şoptit G., fără a participa mintal la sensul cuvintelor sale."

Nopţi sau dimineţi cu emoţii..(strict pentru mine..)

"Avu un somn tulbure, agitat şi nu dormi de fapt nici cinci minute, se răsucea pe o parte şi pe altă parte ca şi cum cine ştie ce şugubăţ i-ar fi presărat în aşternut fire de păr aspru, tăiate mărunt. Nici adormit, nici treaz, zvârcolindu-se, gemând şi suspinând, aţipind pentru câteva clipe şi trezindu-se apoi imediat. O nelinişte stranie, o apăsare nedesluşită şi stăruitoare, crampe de amintiri vagi, de vedenii hidoase, într-un cuvânt tot ce putea fi mai neplăcut - îl chinuiră toată noaptea."

Şi afirmaţia personajului G.

"Sinucigaş tâmpit ce sunt!"

Biletul de pe birou

"Cam aşa începe mica noastră poveste:
Trezindu-se dis de dimineaţă, Lucian Manea găsi un mic bilet pe biroul de lângă pat. Sceptic puţin, privirea ursuză i se duse în dreptul uşii de la intrare. Bosumflat şi stăpânit de un sentiment ilicit de frică, se hotărî să deschidă biletul de pe birou. Gândul că ar putea primi o veste proastă îl stăpânea întru totul. Şi chiar aşa, de ce să fie o veste bună? Clara nu i-ar fi lăsat niciun bilet niciodată, decât dacă avea să-l părăsească. Îşi trosni degetele de la mâini şi se linişti pentru câteva secunde la gândul că ea era prea slabă ca să poată lua o decizie de felul acesta, iar nopţile pe care le petreceau împreună adesea erau prea furtunoase, în sensul bun, ca să renunţe ea atât de repede la ele. Nu, nu asta trebuia să fie în bilet, nu gândul că ea ar fi putut pleca pentru totdeauna. Dar atunci ce era cu acel blestemat bilet de pe birou? Prezenţa lui nu numai că îl irita din plin, dar modul în care fusese aşezat sugera faptul că înăuntru se afla ceva important, cu conţinut indubitabil. Să fi fost Clara în stare de atâta mârşăvie, încât să îi lase doar un amărât de bilet, fără nicio altă explicaţie? Nervii începuseră să îi macine încet stomacul, dar emoţiile îl ţineau în loc. Vreme de câteva minute, ţinu în mâini acel bilet odios, însă teama refuza să îi dea pace, aşa că aruncă o înjurătură şi îl lăsă tot în acel loc în care îl şi găsise. Nu era vreme de aşa ceva, altele îi erau priorităţile. Blestemata de Clara îi distrusese toate planurile zilei. Ştia că ceva trebuia să se întâmple mai devreme sau mai târziu, dar nu pricepea de ce trebuia să fie aceea ziua în care ea trebuia să plece definitiv. De ce atunci, când totul mergea din ce în ce mai bine? "Femeile astea blestemate vor cu tot dinadinsul să te bage în sicriu!" În momentul în care se îndreptă către dulap, un alt gând iscoditor nu îi dădea pace. Nu îi dădea pace şi gata! Fiind un om netrebnic, explicaţiile se dau numai într-un simplu bilet lăsat pe birou! Asta gândea Lucian în acel moment. Privirea i se duse iarăşi către foiţa veche, luată sigur dintr-un caiet de pe vremea lui Ceaşcă. Desigur, altcineva i-ar fi zis uşor să nu îl deschidă deloc, dacă nu voia să afle motivul despărţirii. Cel mai uşor i-ar fi fost să îl facă bucăţele şi să zâmbească la gândul că femeia care l-a părăsit nu mai contează, iar ultimul ei gând nu a fost citit de el. Încercă să-şi închipuie cum ea s-a ridicat din aşternuturi, cum s-a îmbrăcat în grabă şi cum a găsit caietul vechi din care a rupt o pagină. Era sigur că se încruntase atunci când scrisese biletul, aşa făcea ea mereu când se concentra ca ceva să îi iasă bine. Era şi urâţică atunci când părea gânditoare sau concentrată. Iritarea lui Lucian atinse şi apogeul, iar, într-un final, se hotărî să dezvăluie conţinutul biletului de pe birou. Doi paşi îi fuseseră de ajuns ca să ajungă în dreptul biroului şi să ridice biletul de pe acesta. Cu mâinile tremurânde, desfăcu misiva şi începu să citească cu grabă cele câteva rânduri din ea: "Lucică, iar ai uitat să plăteşti chiria! A venit doamna Iosifescu să facă scandal de dimineaţă, noroc că am liniştit-o. Să te duci azi negreşit la ea, eu o să vin diseară la 7. " Asta era tot ce cuprindea. Marea taină fusese descoperită! Atunci de ce el crezuse că biletul o să îi schimbe lumea din ziua aceea? Ce a simţit în corp au fost sentimente ce premergeau un val de tristeţe şi de singurătate...
Noi îl lăsăm pe Lucian în mijlocul camerei, cu gândul într-o singură direcţie.. Să fi fost începutul unui sentiment pe care nu l-a mai cunoscut şi care îi fusese introdus tocmai acum? Să fi fost Clara cea care îi pătrunsese în inimă în sfârşit? Nu-i nimic, noi nu vă plictisim! Să-l lăsăm, deci, pe Lucian cu ale sale gânduri întrebătoare, iar noi să ne vedem de ale noastre.."