"S-a trezit încruntată. De data asta, sentimentul era unul profund de amărăciune şi tristeţe inexplicabilă. Nu, nu fusese un vis care să treacă neobservat. În cap avea numai clopoţelele unei melodii pe care o ascultase cu mare interes mai demult, dar de care uitase în timp. Ciudat era faptul că niciodată aceste clopoţele nu avuseseră acest ton melancolic, care îi aduceau puţin aminte de copilărie şi de lumea ei de atunci, iar totul a pornit de la visul care a şi deşteptat-o.
Se făcea că era cu unchiul ei, cel care o făcea să râdă şi care spunea întotdeauna vorbe de duh, pe un drum la marginea unui sat. De-a lungul acestuia, erau presăraţi copaci înalţi, iar dincolo de aceştia se întindeau câmpii largi, pline de grâu abia încolţit. Arşiţa amiezii părea să nu deranjeze copila care alerga, chicotind întruna, iar veselia şi energia ei cuprindeau încet şi chipul trecut al unchiului. Ea nu înţelegea de ce el a ales să se îmbrace într-un costum pe acea căldură, mai ales că singurul lor mijloc de transport către casă era o amărâtă de bicicletă.
Clopoţelele din melodie se auzeau şi în visul copilei, iar ea simţea ca acestea erau magice şi că îi prevesteau ceva. Ceva special..Continuând să alerge pe lângă unchi, copila nu-şi dădea seama că acesta îi făcea semn cu mâna să-şi încetinească pasul. Noroc cu clopoţelele din capul ei, că au sunat mai tare şi au făcut-o să îşi întoarcă faţa către unchi. Nu mică i-a fost mirarea în momentul în care l-a văzut înţepenit, cu un picior înfipt în pământul uscat de pe uliţă. Stătea aşa, dar nu mai zicea nimic, doar faţa i se înroşise puţin, iar în raza soarelui de după amiază, acesta părea mult mai tânără. Din gură i se prelingea, pare-se, viaţa, într-un lichid pământiu şi vâscos. Ea nu putea să facă decât să îl privească şi mai abitir, cu ochi mari si speriaţi. Nu înţelegea ce se întâmpla, de ce unchiul ei se preschimbase într-un tânăr perfect. Lichidul maroniu a încetat şi el să ma curgă, dar clopetele nu conteneau să mai sune. Sunau şi mai tare, iar fetiţa simţea că ceva urmează să de apropie de ei. Până să ajungă lângă unchiul ei, viaţa părea că se reîntorsese în acesta, însă tinereţea trupului nu s-a mai întors la timpul trecut, aşa cum ar fi trebuit. Fără să îşi mai pună alte întrebări, fetiţa s-a apropiat de el şi l-a luat în braţe, aşa tânăr cum era. El nu a mai apucat să spună decât un "lasă" şi a pornit mai departe cu bicicleta pe drumul prăfuit. Clopoţelele au început să sune parcă şi mai strident în urma acestora."
La fix o săptămână după acest vis, unchiul meu a murit...Doar clopotele acestei melodii mi-au atras atenţia. (10 aprilie 2012)
