" - Spune-mi, S., de ce simt câteodată că nu pot respira? Ai idee ce înseamnă acest lucru? Ceea ce nu credeam vreodată că se va întâmpla a fost că îmi va fi frică de moarte...Priveam moartea cu o curiozitate mare, chiar îmi imaginam deseori clipa care va veni asupra-mi, însă nu credeam că-mi va fi dat să cunosc sentimentul neputinţei, sentimentul că eşti prins într-un corp caduc, atât de repede. În momentul acela nu îţi doreşti decât să dai timpul înapoi. Asta e tot! Cel puţin asta am simţit eu. Nu m-am gândit la cei dragi, nu m-am gândit la descompunere (lucrul care mă terorizează cel mai mult), m-am gândit doar la timp.
Într-o noapte am visat că înotam în propriul corp. Vedeam numai sânge în jurul meu şi îmi doream să scap, corpul ăsta mă chinuia. Aşa s-a întâmplat şi de data asta. Îmi doream să evadez în bine..Acum îmi simt fiecare celula a corpului, iar cea mai mică durere se transformă într-un coşmar de neîntrecut. Simt că nu mai pot face faţă, că sunt prinsă într-un vârtej din care nu pot ieşi. Ai idee ce înseamnă să nu te mai asculte trupul? Să îi spui să respire, iar el să nu vrea nici în ruptul capului? Cine crezi că te ajută atunci? Nu este nimeni în situaţia ta, tu eşti singur şi încerci să lupţi după o gură de aer şi după timpul scurs fără rost.
Vei auzi numai horcăiala urâtă şi bătăile haotice ale inimii, iar atunci îţi vei da seama cât de mic eşti. Foarte mic!
De atunci, S., de când am simţit pentru prima oară, am rămas numai cu teama. Mi se mai întâmplă să îmi aud inima bătând aiurea şi nodul acela în piept, tot mai greu, iar horcăiala o ascult numai în capul meu. Simt că mai am puţin şi horcăi a moarte, mai ştiu însă că mai e şi teama care nu mă lasă în pace.."
