Dragostea în vremea holerei - Gabriel Garcia Marquez

"După un foşnet prelungit de pânză scrobită, în întuneric s-a auzit vocea dr. Urbino.

- Cam de-o săptămână mă spăl fără săpun, a spus el ca pentru sine.

Atunci ea s-a trezit de-a binelea, şi-a amintit şi, furioasă, s-a revoltat împotriva lumii întregi, pentru că, într-adevăr, uitase să pună alt săpun la baie..."

"Tânăra şi-a ridicat ochii ca să vadă cine trece prin dreptul ferestrei, iar această privire întâmplătoare a dezlănţuit o iubire devastatoare care, o jumătate de veac mai târziu, nu se stinsese încă.."

Hihi

"Hoţii pătrunseseră şi ieşiseră pe uşa ce dădea spre terasa de pe ţărmul mării, fără să le tulbure iubirea. Nu mai rămăseseră decât odăile pustii, cele patru ferestre deschise şi câteva cuvinte scrise cu bidineaua pe peretele din fund: "Aşa păţeşte cine se regulează toată ziua!"

Ciudăţenile unora...

"În timp ce făcea dragoste, trebuia să sugă o suzetă ca să atingă divina fericire a voluptăţii.."

Nu ştiu ce titlu să pun (dar iată că l-am pus)

Ştiu că nu trebuia să scriu asta; blogul pe care l-am creat se referă doar la literatură şi la scriitorii pe care-i iubim atât de mult, unii dintre noi. Vreau doar să adaug câteva rânduri, astfel să mă pot descărca de nişte sentimente chinuitoare. Mai întâi aş vrea să întreb ce dracu a păţit lumea asta în ultimul timp, mai precis în ultimul an? Cred că am auzit cuvinte ca: mason, masonerie, spiritualitate, regăsirea sinelui, chakra etc de prea multe ori. Uneori sunt repetate în mod obsesiv. Toate lucrurile din ziua de azi ni se trag de la masoni. Dacă mi-e rău fizic, înseamnă că sunt sensibilă la nu ştiu ce chakra. Toate acestea sunt nişte futilităţi inventate de nişte oameni goi, fazi. Poate mă credeţi nihilistă, dar chiar nu pot să cred în aceste mizerii şi observ că oamenii pe care îi întâlnesc sunt tot mai fascinaţi de ele. Oamenii aceştia mă obosesc pur şi simplu, nici nu pot să îi ascult. Acum toate întâlnirile între persoane se bazează pe aceste discuţii agasante. În seara asta am întâlnit (iarăşi) o persoană de felul acesta. Nici nu m-am aşezat bine la masă că a şi început să mă întrebe de "spiritul" meu. Of, îmi spune, ar trebui să mergi la nişte şedinţe de regăsire a sinelui şi ai să vezi că o să priveşti viaţa cu alţi ochi. Îmi venea să-i strig în faţă un mare "HAHAHAHAHA", dar, delicată cum sunt, am preferat să tac. Persoanele cu tact tac. Doamne, cum ne place nouă să ne complicăm, să ne tot regăsim. Ce să regăsim? Dacă vrei să te regăseşti, pleacă de aici, lasă-ne pe noi, aştia "neregăsiţii" şi du-te undeva în India, Japonia şi regăseşte-te cât vrei. Sunt o "neregăsită" pentru că văd tot mai mulţi oameni superficiali, oameni care nu mai sunt în stare să iubească o altă fiinţă, oameni care au uitat cu totul de romantism, iubire, poezie. Unde sunt acei oameni? Unde sunt oamenii care vor sacrifica totul pentru fiinţa iubită? Nu sunt melodramatică, dar pur şi simplu văd că nu mai există nici măcar iubirea pe care au cunoscut-o părinţii noştri, cea care se baza mai ales pe respect. Nici aceea nu mai există şi e destul de trist. Vreţi să spuneţi că scriitorii erau patetici atunci când vorbeau despre iubire, atunci când descriau iubirea ca pe ceva fără de care sufletul omenesc nu poate exista? Ei vorbeau de sentimente, sentimentul acesta mirific care ar vrea să mai existe, dar nu îl lăsăm să se nască. Vrem să ne regăsim, ne credem nişte Buddha, dar noi nici măcar nu mai putem să mai iubim pe cineva. Egoismul, frivolitatea, iubirea de tip "ludus", toate acestea sunt la modă acum. Oamenii s-au stins pur şi simplu, oamenii nu mai ştiu ce e IUBIREA. Toţi caută doar plăcerea, plăcerea sinelui. Ce este moda aceasta de a citi cărţi de-a dreptul ABERANTE, cărţi pe care le găseşti şi la tarabele din piaţă? Cărţile bune se găsesc greu! Învăţăm toate aceste prostii şi uităm de noi, uităm că mai există natura, iubirea, poezia (poezia adevărată). Ce înseamnă moda asta de a fi azi cu cineva, iar mâine cu altcineva? Şi să mai şi spui că iubeşti persoana aceea efemeră de lângă tine? Ce e nevoia asta imperioasă de a fi cu cineva doar de dragul de a fi? Consider că aceşti oameni sunt simpli, foarte simpli. Simpli şi goi. Atât. Ei nici măcar nu ştiu cum este să trăieşti cateva zile, săptămâni doar cu tine. Să te ai doar pe tine, să nu ai niciun prieten lângă tine sau cu altă fiinţă. Ei nu au cum să facă lucrul asta. E prea mult pentru ei. Vara asta am fost singură la casa pe care o am la ţară. E o casă veche, sunt lucruri ce au suta de ani. Am stat singură acolo mai multe zile, fără televizor, net. Am avut doar un radio, dar care nu a funcţionat decât într-o seară, cam vreo 2 ore. Nu vreau să mă credeţi nebună, dar am ascultat o slujbă religioasă cum nu am avut ocazia să ascult niciodată. Atunci pur şi simplu eram liberă de alte gânduri. A fost minunat! Am stat doar cu mine şi mi-a plăcut fantastic! Am ascultat slujba şi mi-a plăcut fantastic! Am avut o stare pe care nu o pot explica, dar, după cum bine ştiţi, lucrurile şi sentimentele prea frumoase nu se pot explica uşor. Este bine să poţi fi şi cu tine câteodată. Acum rar mai apucăm să facem asta, suntem înconjuraţi de atâta tehnologie...Pentru mine iubirea înseamnă totul, respectul pentru persoana de lângă mine înseamnă foarte mult. Nu vă mai gândiţi atât de mult la "gloată", la sistem, oricum nu rezolvaţi nimic. Doar staţi şi pălăvrăgiţi şi nu ajungeţi la nicio concluzie. Şi Dostoievski spunea că: "cine iubeşte prea mult omenirea, acela, de cele mai multe ori, nu este în stare să iubească omul în particular. Oamenii aceştia pe care i-am ilustrat mai sus îmi creează stări iritante. Fug de aceştia cât pot de mult, dar este trist că teoriile acestea absurde intra în capul multor oameni, oameni la care ţin. Nu mai pot fi pe aceeaşi lungime de undă cu ei. Multă lume mă întreabă dacă sunt tristă. Nu sunt o tristă! Pur şi simplu sunt un om care are nevoie de o persoană reală, nu de una superficială. Atât!

F. M. Dostoievski...pentru că îl ador!

ADOLESCENTUL

"De ce s-o fi exprimând un om inteligent cu mult mai prost decât gândeşte? În tot cursul anului trecut, hotărâtor pentru viaţa mea, această nepotrivire m-a izbit adesea în convorbirile mele cu oamenii şi mi-a pricinuit multe frământări.."

"Cine ştie, poate am făcut rău că m-am apucat de scris, căci nu izbuteşti să exprimi decât o foarte mică parte din ceea ce se petrece în sufletul tău. [ Asta spunea şi G. Ibrăileanu în "Studii literare"]. Gândurile cele mai josnice sunt mai profunde atunci când le păstrezi pentru tine. Îndată ce încerci să le formulezi, par mai ridicole şi mai necinstite decât sunt în fond. V. spune că numai ticăloşilor li se întâmplă contrariul. Lor le vine uşor să mintă în toate împrejmurările; eu însă mă străduiesc să aştern pe hârtie întregul adevăr, ceea ce este teribil de greu!"

Şi eu la fel...

"Eram atât de cufundat în visuri, încât ele nu-mi dădeau răgazul să stau de vorbă cu cineva. De aici s-a dedus că sunt ursuz.."

"Când mi-e sufletul pustiu şi mă apasă tristeţea, îmi place să intru în câte o tavernă nenorocită ca asta. Toată atmosfera de aici, chelnerii în aşa-zisele lor costume ruseşti de cel mai prost gust, fumul gros de mahoarcă, zarva din sala de biliard, totul e atât de trivial şi prozaic, încât frizează fantasticul."

IDIOTUL

"Gândeşte-te, de pildă, ce se întâmplă în caz de tortură, durere, răni, chinuri trupeşti; toate astea îl distrag pe om de la suferinţa morală într-aşa fel încât, până în clipa morţii, numai rănile îl chinuiesc. Dar principala, cea mai groaznică suferinţă nu ţi-o pot pricinui rănile, ci conştiinţa, certitudinea că peste un ceas, apoi zece minute, apoi peste o jumate de minut, sufletul ţi se va despărţi de trup, că nu ai să mai fii om şi asta-i absolut sigur!"

"Îl lovise un atac de epilepsie, boala care părea că-l părăsise de mult. Se ştie că accesele de epilepsie survin fulgerător. Cât ai clipi din ochi, faţa se crispează groaznic şi mai ales privirea devine înspăimântătoare. Trupul e apucat de convulsii. Din piept vine un urlet înfricoşător, neînchipuit de oribil, care nu poate fi asemuit cu nimic: din el dispare parcă tot ce-i omenesc, şi un observator n-ar fi în stare, în orice caz i-ar veni greu să-şi închipuie, auzind aceste urlete, că sunt scoase de omul pe care îl are în faţă. S-ar putea crede mai degrabă că provin de la altă fiinţă, care se găseşte înăuntrul acelui nenorocit.."

DEMONII

"-Închipuieşte-ţi un pietroi de mărime imensă; pietroiul acesta atârnă deasupra capului dumitale, dacă va cădea asupra dumitale, pe cap, vei simţi durerea sau nu?

-O piatră cât un munte? Bineînţeles că nu mai poate fi vorba de durere!

-Dar să te afli cu adevărat în situaţia aceasta, ştiind că piatra atârnă realmente deasupra capului dumitale, îţi va fi negreşit o frică grozavă că îţi va provoca durere. Orice savant, orice medic, la toţi o să le fie frică, ştiind că nu vor simţi nicio durere, totuşi vor suferi de frică, cu gândul că o să-i doară.."

"Viaţa este suferinţă, viaţa este spaimă şi omul e nefericit. Acum omul ţine la viaţă, pentru că ţine la suferinţă şi la frică. Astăzi, omul nu este un om adevărat, va veni un om nou, fericit şi mândru, omul căruia îi va fi indiferent dacă va trăi sau nu; acesta va fi omul nou. Cine va învinge suferinţa, acela va deveni el însuşi Dumnezeu. Iar celălalt Dumnezeu nu va mai exista..."

Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte de această descriere, mie mi se pare de-a dreptul înfiorătoare...

"În partea dreaptă a dulapului, în colţul format de perete şi dulap, stătea Kirillov într-o poziţie îngrozitor de ciudată, nemişcat, cu mâinile şi corpul întinse ca într-o poziţie de drepţi, cu capul puţin înălţat şi ceafa lipită chiar de colţ, ca şi cum ar fi vrut să se facă nevăzut, să se ascundă..."

"Ajungând însă aproape de tot, el se opri iar stană de piatră, şi mai îngrozit. Paloarea chipului său era nefirească, ochii negri, absolut ficşi, priveau în gol. Piotr Stepanovici plimbă lumânarea de sus în jos şi de jos în sus, luminând şi cercetând bine acest chip. Şi deodată observă că Kirillov, deşi priveşte undeva în gol, se uită şi la el pieziş şi poate chiar îl urmăreşte. Aci îi trecu prin gând să apropie flacăra chiar de faţa "acestui ticălos" şi să vadă cum reacţionează. I se păru deodată că bărbia lui Kirrilov se mişcă şi pe buze îi apăru un zâmbet ironic, ca şi cum i-ar ghici gândul. Se înfioră şi, ieşit din minţi, îl prinse cu putere pe Kirillov de umăr. Atunci se petrecu ceva atât de îngrozitor şi cu atâta repeziciune, încât Piotr S. nu mai fu în stare mult timp după aceea să-şi adune amintirea faptului într-o ordine oarecare. Chiar în momentul când îl atinse pe K. , acesta îşi aplecă repede capul şi tot cu capul îi scoase lumânarea din mână; sfeşnicul se izbi cu zgomot de podea şi lumânarea se stinse. În aceeaşi clipă, el simţi o durere îngrozitoare în degetul mic al mâinii stângi." (îl muşcase...)

"-Îndată, îndată, îndată...

Însoţit de aceste zbierăte înspăimântătoare, ajunse în tindă, când deodată răsună o împuşcătură.."

OAMENI SĂRMANI

"Acum însă m-a cuprins o tristeţe amară, că am început să mă înduioşez singur de gândurile mele. Adeseori mă înjosesc singur, spun că nu fac două parale şi mă socotesc mai prejos de oricine. dacă ar fi să le tălmăcesc mai înflorat, aş spune că toate acestea se întâmplă pentru că CEI DIN JUR M-AU BĂGAT ÎN SPERIEŢI ŞI M-AU PRIGONIT."

Slutele - Emile Zola

Doamnă,

Am onoarea de a vă aduce la cunoştinţă înfiinţarea unei agenţii menite să aducă cele mai mari servicii menţinerii frumuseţii feminine. Sunt inventatorul unui articol de toaletă care are puterea de a da o nouă strălucire darurilor cu care v-a înzestrat natura. Până în prezent, niciunul din mijloacele de corectare a frumuseţii dumneavoastră nu a putut fi disimulat. Dantelele şi bijuteriile sunt obiecte vizibile, se ştie că adesea un coc bogat ascunde o cantitate de păr fals şi că purpuriul buzelor şi trandafirul fraged al obrajilor nu sunt decât picturi abile. Eu am vrut să rezolv această problemă, imposibilă la prima vedere, anume de a înfrumuseţa femeile fără ca nimeni să le poată bănui cărui fapt se datorează aceasă nouă strălucire a lor. Fără panglici, fără dresuri, am încercat să găsesc un mijloc sigur de a atrage privirile. Cred că mă pot lăuda de a fi reuşit să rezolv în întregime problema insolubilă pe care mi-am propus-o. Articolul meu de toaletă este cât se poate de simplu şi de o eficacitate absolut sigură. Nu-mi rămâne decât să-l descriu ca să înţelegeţi imediat modul lui de întrebuinţare. N-aţi văzut niciodată o doamnă frumoasă, îmbrăcată toată numai în mătase şi dantele, alături de o cerşetoare căreia îi dă de pomană cu mâna ei înmănuşată? Aţi băgat de seamă cum strălucea mătasea în contrast cu zdrenţele? Cum toată această bogăţie câştiga în valoare şi eleganţă alături de mizeria celeilalte?

Doamnă, ofer chipurilor frumoase cea mai bogată colecţie de fete slute din câte au existat vreodată. Colecţia mea de fete slute le va pune în valoare pe cele frumoase. Nu veţi mai avea nevoie de dinţi falşi, de păr fals, nici de sulimanuri, nici de toalete scumpe şi nici de tot felul de dichisuri şi găteli care costă adevărate averi. Este destul să aveţi la dispoziţia dumneavoastră o slută şi să porniţi cu ea la plimbare pe străzi pentru a da mai multă strălucire frumuseţii, pentru a atrage privirile bărbaţilor asupra dumneavoastră. Binevoiţi, doamnă, să mă onoraţi cu încrederea dumneavoastră. Veţi găsi la agenţia mea exemplarele cele mai slute şi mai variate. Veţi putea alege, vă veţi putea asorta frumuseţea la genul de urâţenie care vă convine. Tariful: 5 franci ora; ziua întreagă 50 de franci.

Durandeau

Ei, bărbaţii... :)

Noaptea de Sânziene - Mircea Eliade

"Ş. era un om ciudat. Avea o frumuseţe virilă şi totuşi fragedă, copilăroasă, care o tulburase. Nu-şi putea explica bine ce o atrăgea la el, poate lipsa lui de vulgaritate şi felul lui straniu, aproape misterios, de a fi; o privea uneori lung şi zâmbea ca şi cum ar fi citit cine ştie ce gânduri ascunse înapoia frunţii ei, gânduri pe care ea nu le ghicea. se simţea atrasă şi de neînţeleasa lui tristeţe, pe care o trădau tăcerile, absenţele lui..."

Bietul Ioanide - George Călinescu

"I. avea un mod de a ameţi pe unele femei prin excentritatea lui volubilă, prin artificiile de idei şi tensiunea lui spre o faptă glorioasă inedită care-i procura succese neaşteptate de el, în vreme ce nu le avea acolo unde le căuta..."

"-Eşti şi tu în ideea că un bărbat în vârstă nu convine unei fete tinere? Dar tu îmi placi tocmai pentru vârsta ta, mai tânăr n-aveai niciun haz. Cred că de-ai fi avut 20 de ani, mi-ai fi părut anost."

Jar - Liviu Rebreanu

"În ochii lui mocnea un foc care o înspăimânta şi o moleşea. I se părea că azi e atât de frumos, atât de mare şi de puternic, încât se temea să nu-i scape vreo vorbă de adoraţie în auzul tuturor."

"Într-un moment privirea lui s-a încrucişat cu a ei. O străfulgerare de spaimă, o ezitare şi pe urmă ochii lui s-au întors nepăsători în altă parte. L-a observat pe urmă cum îi grăbea pe ceilalţi să iasă."

Oraşul cu salcâmi - Mihail Sebastian

" - Era un timp în care tu deţineai pentru mine rostul unei vieţi întregi. Astăzi nu mai eşti decât o fată frumoasă. E prea mult poate, dar nu e destul."

" O privea cu doi ochi scânteietori, care o speriaseră pe A. şi-i aduseră un val de sânge în obraji căci ştia ce înseamnă acea privire..."

Femeia la 30 de ani - Honore de Balzac

"Adeseori tinerele fete îşi creează imagini măreţe, fermecătoare, chipuri cu totul ideale şi îşi făuresc idei himerice despre oameni, despre sentimente şi despre lume, apoi, naive, ele atribuie unui oarecare desăvârşirile pe care le-au visat şi se încred în el, şi astfel iubesc în bărbatul ce şi-l aleg această făptură imaginară, dar, mai târziu, când e prea târziu să se mai smulgă din nenorocire, înşelătoarea aparenţă pe care au înfrumuseţat-o, primul lor idol, în sfârşit, se schimbă într-un schelet odios..."

"Sunt mulţi bărbaţi care-şi simt inima adânc mişcată numai când văd o femeie apăsată de suferinţă: durerea lor li se pare o făgăduială de statornicie şi de iubire."

"J. avea pentru soţul ei acea milă vecină cu dispreţul care, treptat, usucă orice sentiment.."

Istoria celor 13 - Honore de Balzac

"Ciudată situaţie! Nu existau între ei alte legături decât cele ce se stabilesc în societate, între oamenii ce schimbă câteva cuvinte de şapte sau opt ori pe iarnă, iar el îi cerea socoteală pentru o fericire de care ea habar nu avea şi o judeca fără să-i spună ce învinuiri îi aduce."

Zilele şi nopţile unui student întârziat - Gib. Mihăiescu

"Mâinile lor se strângeau adesea cu putere şi genunchii lor se atingeau, fără să se retragă...Aşa e cu timizii aştia..E mult până-i pui pe drum. Pe urmă ştiu ei cum să umble..."

Prima iubire - Ivan Turgheniev

"Nu numai eu mă îndrăgostisem de ea, toţi bărbaţii care veneau în casă erau nebuni după dânsa şi ea îi ţinea legaţi, la piciorele ei. Îi plăcea să trezească în ei când speranţe, când temeri, să-i joace după dorinţele ei, dar lor nici nu le trecea prin gând să se împotrivească, ci i se supuneau de bunăvoie."

Numele trandafirului - Umberto Eco

"Bărbaţii de pe vremuri erau frumoşi şi voinici (acum sunt nişte copii şi nişte pitici), dar faptul acesta este doar unul dintre atâtea care mărturisesc nenorocirea unei lumi care încărunţeşte..."

Creaţie - Emile Zola

" ...ea nu mai exista pentru el, el nu mai iubea în ea decât arta, natura, viaţa. Şi cu ochii pierduţi, C. îşi păstră rigiditatea ei de marmură, stăpânindu-şi lacrimile care-i umflau pieptul, ajunsă în situaţia jalnică de a nu mai putea nici să plângă.."

"La Grandiflora" - Gib. Mihăiescu

"Pe urmă, apucându-l de braţe şi trăgându-l la sine, peste masă, moale ca o cârpă, îl sărută pe fruntea rece de mort.

- Ai zis o vorbă mare, Zambilică, toate sunt cârnăţărese!!

Şi făcu, cu ochii de oţel, circuitul ameninţător al întregii mese. Ar fi vrut să vadă pe cel ce-ar fi avut ceva de zis împotrivă.

-Toate...cârnăţărese ! mai răcni o dată, bătând cu pumnul în gol".

De două mii de ani - Mihail Sebastian

" A venit fata de acum o săptămână. N-am primit-o.

-Nu mi-ai spus să vin?

-Ba da. Şi acum îţi spun să te duci."

Excelenţa sa, Eugene Rougon - Emile Zola

" Atunci, Rougon se târî în mod ruşinos la picioarele ei. Îi luase fustele în braţe, îi săruta genunchii prin mătase. Ea, ridicând din umeri, îi lăsa în voie poalele fustei. Dar el devenea tot mai îndrăzneţ, îşi cobora mâinile tot mai jos, căuta picioarele la marginea volanului.

- Bagă de seamă! zise ea cu o voce domoală.

Şi cum el îşi tot vâra mâinile, îi lipi de frunte vârful aprins al ţigării. El se trase îndărăt, scotând un ţipăt."

Kordian (Juliusz Slowacki) - "Eşti pretutindeni: deasupra mea, lângă mine şi în mine!"

http://www.youtube.com/watch?v=85cNRQo1m3A

Pagina 203

Ştii, Gândule, îmi plac oamenii care se mai zbat să-şi formeze un viitor. Învaţă, luptă, iarăşi învaţă, iarăşi luptă. Eu nu pot să înţeleg ce se va întâmpla cu nişte oameni ca mine, oameni care nu mai văd nimic, nu mai ascultă nimic, care nu au nici măcar energia de a se vedea în viitor. E groaznic! Ştii, şi mă tot gândeam la ce spunea un prieten:"L. viitorul tău este sumbru." Zâmbesc, merg pe străzi şi sunt singur. Asta mă apasă cel mai mult: nimic nu e mai trist decât singurătatea! Deocamdată lumea mă sperie şi simt că nu pot să particip la nimic din ceea ce face ea. Nu mă bucură nimic, în mine parcă tot strigă cineva:"încheie acum totul!" Nu pot! Încă sunt laş...Câteodată simt că mi se blochează mintea, nimic nu intră, nimic nu iese, mă simt captiv în nişte gânduri care nu au o finalitate...Şi ştii ce e ironic? Că nimeni nu are cum să te asculte pentru că nici tu nu le poţi explica ce simţi cu adevărat. Aş vrea ca cineva să aibă vreodată timp să mă aştepte să-mi formulez cât mai bine propoziţiile, aşa, poate, va înţelege prin ce trec...Încă nu e nimeni, lumea se mişcă, eu rămân pe loc. Rămân aici. Personajul acesta se stinge treptat şi nimeni nu va mai apuca vreodată să îl întrebe dacă are nevoie de ceva...Dar, vorba lui Dostoievski, în satiră nu trebuie să fie oare tragism?"

Insomnie - Alexandr Kron

Ce spune un personaj din carte despre fiinţa cu care a trăit...

"Ajungeam să plâng de ură faţă de mine însămi, îmi dădeam cuvântul că am să fiu cu tine tandră, supusă, plină de încredere, dar a doua zi o luam iar de la început, eram atentă la fiecare cuvânt al tău, îţi urmăream fiecare gest, ca un duşman care pândeşte din ascunziş şi nu-ţi iertam nimic: erai alesul meu şi pretindeam să întruchipezi perfecţiunea mie însămi inaccesibilă; eram mândră că izbutesc să îţi descopăr slăbiciunile, că pot fi obiectivă, dar nu îmi trecea niciodată prin minte că dragostea e cea care te face subiectiv, că o femeie care poate judeca obiectiv faptele celui de lângă ea, de bună seamă că nu-l iubeşte..."

Iar el...

"A vrut să mă determine să-mi reneg trecutul, să renunţ la vechii mei prieteni, la tot ce a fost înaintea ei, să renunţ până şi la amintiri. Era o dorinţă distructivă şi lipsită de sens, lucru pe care am încercat să i-l explic de nenumărate ori, pentru ca, în cele din urmă, să mă las păgubaş, căci orice discuţie se sfârşea cu hohote de plâns: "iar ai găsit un motiv de ceartă. Eşti prost dispus şi te răzbuni pe mine". În realitate însă, tocmai ea era sclava propriilor sale stări sufleteşti."

"Probabil că L. nu încetase să mă iubească, însă această dragoste intrase evident în acea fază când senzualitatea nu mai are nevoie de poezie, iar gelozia de camuflaj..."

"Există totuşi o deosebire între o femeie care se dezbracă pentru tine şi cea care o face de faţă cu tine, fără să-ţi acorde mai multă atenţie decât, să zicem, unui cuier aflat în preajmă."

"A scrie pentru sine nu reprezintă oare o nebunie similară cu aceea de a ţine, spre exemplu, discursuri într-o încăpere pustie?"

"Nu este nimic mai trist decât singuratatea, totuşi, izolarea e din când în când necesară: îi deplâng pe cei ce nu şi-o pot oferi niciodată şi nutresc un sentiment de suspiciune faţă de cei cărora ea nu le este necesară."

Şi eu păţesc la fel cu oamenii care nu înţeleg că am nevoie (ca de aer!) de nişte clipe de singurătate...

"-Am îndrăznit să vă deranjez pentru că nu aveţi telefon..

- Văd că ai confundat cauza cu efectul ei, îi zic. Nu am telefon tocmai ca să nu fiu deranjat!"

Despre părinţi şi copii...

" A-i răsfăţa pe copii este o treabă profund egoistă. Cei care consideră că un copil nu înţelege nimic şi , ca atare, în faţa lui poţi spune orice, dau dovadă de naivitatea pe care o atribuie copilului în cauză. Persoane incapabile în cursul anilor petrecuţi în şcoală să înveţe, măcar cât de cât, o limbă străină, uită cu desăvârşire că până la vârsta de 5 ani un copil este în stare să asimileze orice limbă, cu toată bogăţia formelor ei gramaticale."

...Şi beţie

"Se zice că ce-i în mintea omului treaz e pe limba celui beat. E adevărat şi nu-i adevărat. Dacă un om beat îţi aduce la cunoştinţă o idee scârnavă, poţi fi convins că a avut-o în minte şi pe când era treaz."