De două mii de ani - Mihail Sebastian

"Sunt obosit de mine, sunt ostenit de ea."

"E cald, apa de ceai sforăie în ceainic, butucul de stejar uscat trosneşte în foc. Ferestrele sunt albe de zăpadă şi am impresia că suntem amândoi tare departe, într-un bordei de munte, surprinşi de o avalanşă care ne-a tăiat toate drumurile de întoarcere. Un moment mă întreb dacă n-am să mă ridic de la locul meu şi n-am să mă duc spre M. s-o iau în braţe şi să o sărut. Ne privim multă vreme unul pe altul, ca-n jocurile de copii, când pui rămăşag să nu clipeşti. Închid ochii şi mă întreb fără răspuns: da? nu?"

Calvarul - Alexei Tolstoi

"Era vremea în care dragostea, sentimentele bune şi sănătoase erau socotite vulgare şi învechite. Fetele tinere îşi tăinuiau nevinovăţia ca pe o ruşine, bărbaţii ascundeau faptul că erau credincioşi soţiilor. Spiritul de distrugere era socotit de bun gust, iar neurastenia, dovadă de rafinament...Oamenii îşi născoceau vicii şi pervesiuni numai ca să nu pară fără niciun haz. Aşa era Petersburgul în 1914.." (Aşa e Bucureştiul în 2011)

Un cuib de nobili - I. S. Turgheniev

Sentiment cunoscut...

"După ce stinsese lumânarea, multă vreme privi în juru-i şi-l cuprinseră gândurile triste. Încerca sentimentul, cunoscut de orice om care a fost nevoit să mâne pentru întâia oara într-o casă nelocuită de mult. I se părea că întunericul ce-l învăluia din toate părţile nu se putea obişnui cu noul locatar. Parcă şi pereţii casei erau uimiţi..."

O poezie...

Iar tu îţi mai aminteşti de nopţile singuratece, de plimbările solitare din micul oraş? De melancolie, de fiori, de tristeţe şi totuşi de zâmbetul suav de pe chip? De liniştea aceea profundă, de steluţele de zăpadă, de plânsul în mijlocul parcului, de cerul roşiatic? De căldura ce-mi invada adesea trupul? Dar liniştea? Dar tăcerea?

Joc de iarnă (Ionel Teodoreanu)

Oraşul era acelaşi

Exact.

Halucinant de intact.

Vitrinele toate,

Gălbui luminate,

La fel desuete şi decolorate.

Pe străzile goale

Aceleaşi! cu umbră în ele şi şoaptă ferită părechi provinciale.

Alene ningea,

Dar cădea cu vechimi noua nea,

Turbure, sură, deasă,

Ninsoarea sporea îmbulzită, lânoasă

Din ea.

Iarna în alb mătăsos ca în raclă-o mireasă.

Copii

Clădeau un om de omăt cu vrăbii în pumni şi în glasuri zurlii.

Lunar

Omul creştea bulbucat şi cu ochi ca de zar.

De ce

Îmi vine deodată atâta pustiu de melancolie?

Ai cui sunt? Ai mei?

Genunchii aştia grei?

Iată-mă alb ca o navă în ceaţă,

Ivit în oglindă, faţă în faţă.

Cine e omul acesta nins?

M-am scuturat de omăt,

Dar nimic nu cădea fumuriu

De pe fiinţa nălucă, pe pragul pustiu

Eram eu - nu nins -

Singur, bătrân, învins.

Neauzit de încet,

Moartea clădise din mine un om de omăt...

Arta conversaţiei - Ileana Vulpescu

"Are o strălucire..." îşi zise A. şi i se aprinse privirea, "strălucirea pe care o capătă fiecare corp când se ştie iubit", trase el concluzia, uitându-se avid la ea.

Îl apucă un fel de iritare...

Familiar, nu?

"La început ai să-l urăşti, ai să-l scoţi din rândul oamenilor, pe urmă are să-ţi devină indiferent şi n-ai să mai cheltuieşti niciun sentiment pe el, şi mai pe urmă, ai să te uiţi la el cum de fapt trebuie să ne uităm la fiecare semen al nostru când începem să-l considerăm prin prisma unui singur sentiment: înţelegerea."

"Nu sunt o fiinţă ascunsă, dar nici expansivă. Nu sunt mizantroapă, dar nici nu iubesc oamenii cu frenezie, iar sufletul nu mi-l pun pe masă-n faţa nimănui."

"Dacă ar fi întrebat-o cineva de ce plângea, n-ar fi ştiut să spună. Aşa i se întâmpla de fiecare dată când o apuca plânsul. Nu ştia să spună de ce. Fiindcă ea nu plângea niciodată pentru un motiv anume. Erau momentele când, într-un sinopsis al amărăciunii, îşi vedea etalată toată viaţa. Nu ura atunci pe nimeni, nu se compara cu nimeni, dar simţea nevoia să dea ceva afară din sufletul ei, ceva ce nu mai încăpea."

"-De ce nu vrei tu să te iubeşti cu mine? Spune-mi!

- Ca să mă iubesc cu dumneavoastră ar trebui mai întâi să vă iubesc.

- Şi de ce n-ai putea să mă iubeşti? Fiindcă nu sunt frumos?

-Nuu. Vă admir profesional atât de mult, că până la urmă cred c-aş fi făcut ca majoritatea femeilor: m-aş fi îndrăgostit de şeful meu direct.

- Şi atunci? în glasul lui era o nerăbdare plină de speranţă. Şi atunci de ce nu?

- Fiindcă vă e prea dragă puterea.

- Şi ce e rău în asta?

- Când ai pus mâna pe putere, cel mai greu lucru este să fii drept!"

(Bărbatul şi femeia, înainte de a fi atât de bine delimitaţi pe sexe, sunt oameni şi asta complică mult sfera lor erotică; sfera asta nu poate fi pură decât la dobitoace şi mă întreb dacă şi la ele n-o fi şi altceva mai subtil. Eu am un trup ciudat, nu vibrează decât la impulsuri venite de la cap, impulsuri care nu suportă bruiajul nici unei reticenţe, deci am un trup ciudat, care trebuie făcut să vibreze, fiindcă la fâlfâiri strict endocrine este imun).

"Nu-mi place să-mi plângă nimeni pe umăr, mai ales bărbaţii însuraţi. Nimic nu mi se pare mai indecent decât confidenţele pe care un bărbat le face unei femei despre altă femeie. Indecent e prea puţin spus, insalubru, promiscuu."

"Nu pot iubi oamenii în sufletul cărora nu-ncape principiul egalităţii. Nu pot iubi oamenii care cred că totul li se cuvine doar lor. Nu pot iubi oamenii cărora le place să umilească."

Câteva pasaje din minunatele nuvele ale lui Alexei Tolstoi

Aventurile lui Nevzorov sau Ibykus

"Serată bufă de avânt tineresc, de creaţie futuristă. Se produc patru genii. Versuri. Discursuri. Asaltul geniilor. Torent de idei. Hohote. Răcnete. Politică. În încheiere, bacanală generală. "

"N. era supărat şi nu prea dispus la vorbă. A.G. stătea tăvălită în patul răvăşit, învelită cu plapuma până în nas. Nu mai aveau ţigări. Soba era neîncălzită.

- Mi-ai păpat jumătate din bani, se plânse contele. Din cauza ta mi-am pierdut tot idealismul. Scuză-mă, dar până acum n-am mai întâlnit o asemenea paţachină nesătulă!"

Emigranţii

"Madame Marie, madame Vera şi madame Lilly duceau o viaţă de trândăvie. Dormeau până la zece dimineaţa, apoi rămâneau nepieptenate, în pijamale de mătase, la cafeaua de dimineaţă, fumând ţigări. Uneori se plimbau, dar de cele mai multe ori şedeau tolănite sub cei doi tei bătrâni din faţa scării de piatră. Grădina era lăsată în paragină, pe răzoare creşteau buruieni. În timp ce ştergea farfuriile la fereastră, Ninette B. se întreba adesea de ce aceste trei iepe zdravene se tem atât de mult să se murdărească pe mâini. Femeile, cu braţele goale sub ceafă, trândăveau privind întruna norii. Nu-şi cârpeau niciodată ciorapii, dacă se rupeau, îi aruncau pe unde se nimerea, rochiile zăceau împrăştiate prin toată casa".

Scrieri literare - Garabet Ibrăileanu

"Să mă lasaţi în pace cu fleacurile voastre. N-am să stric ideea de dragul zorzoanelor. Voi, ştiliştii, fiindcă n-aveţi nimic în cap, vă ocupaţi numai de formă. Eu ...cuget, urmăresc ideea - care-i totul!" (Colegilor de redacţie)

"Critica română a dovedit încă o dată că arta nu trebuie să se facă propagatoare de morală, că artistul nu e dator să predice binele, că alta e estetica şi alta e etica, că artistul trebuie să fie lăsat să spună ce vrea."

"Un scriitor care se gândeşte la public, la impresia pe care are să o producă cetitorilor şi deci cu atât mai mult un scriitor care se gândeşte la anumite impresii pe care să le producă unui public anumit, nu e artist, nu e poet, e orator."

Cum îi plăcea să spună adesea: "Momentul beţiei supreme"

"Eminescu a fost impresionat de o noapte cu lună, de o câmpie singuratică, de un cimitir, de zgomotul pe care îl face vântul în clopotniţa unei biserici de la ţară, de o umilă biserică în ruină. Toate acestea i-au produs melancolie. El s-a chinuit să găsească "cuvintele ce exprimă adevărul". Limba e mult mai săracă decât sufletul. "

Vlahuţă: "A, sunt fericiţi aceia cărora nu li-i dat să ştie a creării dureri sfinte..."

Era o lună...Luna la care te uiţi în ce creaţie artistică te duce cu mintea?

"Turgheniev spune într-o nuvelă, descriind o noapte cu vară:"Era o lună ca-n Gogol". Şi-n adevăr, clarul de lună al lui Gogol e numai al lui. Dar n-am putea spune şi noi: "Era o lună ca-n Eminescu?" Căci există şi un clar de lună "Eminescu". Într-o noapte mai de demult stăteam de vorbă cu doi prieteni tineri şi, la un moment dat, ne-am dus la geamul care dădea în grădină. Era o noapte cu lună feerică, un verde din alte lumi, diluat în aerul rece. Frapaţi şi plini de Eminescu, cei doi prieteni s-au gândit, fără cuvinte, la dânsul. "De data aceasta nu-i ca-n Eminescu", au gândit amândoi tare, căci, într-adevăr, era prea altfel şi, coincidenţă curioasă, la ambii le-a venit în minte că noaptea aceea avea ceva din Edgar Poe."

Curiozităţi despre scriitori

"Moliere, marele comic, avea o capacitate imensă de a suferi, deci de a simţi; Anatole France, care a râs de univers, mărturiseşte într-o zi, cu lacrimi, domnului Brousson că: "n-a avut în viaţă o clipă de fericire"; marele comic Caragiale nu râdea niciodată, pe cât ştiu ca şi France, după mărturisirea lui Nicolas Segur (despre un mare actor comic, bolnav de melancolie) - un medic, neştiind pe cine are în faţă, îi recomandă ca remediu să asiste la "reprezentaţiile marelui actor comic X". În faţa lui se afla chiar pacientul..."

"Balzac a fost mereu atacat de criticii admiratori pentru lipsa lui de artă. Dostoievski spune singur de mai multe ori că el "e poet, dar nu şi artist" (aici poet înseamnă creator). Tolstoi e ilustru pentru stilul lui greoi, cacofonic, plin de repetiţii. Proust e obscur, lung, sacrificând totul exactităţii".

"Dintre marii scriitori cel mai plăcut este Tolstoi. El nu are pretenţii artistice ca Balzac, nu este chinuit şi chinuitor ca Dostoievski, nu este obscur ca Proust. Apoi zugrăveşte tipuri de toate felurile, aşadar şi tipuri încântătoare (rare la Dostoievski), are scene pitoreşti, poezia naturii (creaţii de natură care ne impresionează poetic, căci el nu face poezie niciodată), inexistente la Dostoievski. Defectele de stil ale lui Tolstoi frapează mai ales în ruseşte. Cei care ştiu ruseşte spun că, în traducere, stilul lui este "pieptănat".

Despre romanul "Geniul pustiu", care mai târziu a devenit nuvela "Sărmanul Dionis"

"D. I. Scurtu ne spune că a corectat punctuaţia, limbajul, morfologia şi sintaxa (Bietul Eminescu - agramat!)

"...romanul e slab, are şi defecte multe, chiar, în fond şi-n formă, insuficientă observaţie psihologică care-i supărătoare, apoi exagerarea evenimentelor, repetiţiile jignitoare, neclaritatea unor tablouri şi încărcarea frazelor cu prea multe frumuseţi căutate, artificiale. Iată-l pe Eminescu un scriitor, afectat, supărător. Aşadar Eminescu a fost un mare poet şi un detestabil romancier..." (Totuşi Ibrăileanu "îl iartă", spunând că: "avea doar 19 ani atunci când l-a scris". Şi noi vom face acelaşi lucru. : ) )