"Cu toate acestea, în casa bunicilor mei am simţit întotdeauna nevoia să notez ceea ce era chiar sub ochii mei. Acolo am găsit tinereţea ca o zmeură în pădure. Vechimea albă a bunicilor (fum), uitarea casei lor rămasă într-un altădată, tăcerea cu motan, nepot şi tic-tac a ambianţei lor au fost cea dintâi oglindă a tinereţii mele. Nicăieri, alături de nicio fată, de nicio bucurie, de niciun entuziasm şi de nicio nebunie, n-am fost mai curat tânăr decât alături de ei. Îmi era bine în casa bunicilor, atât de bine că uneori eram trist. În acele clipe simţeam că moartea e un nor oprit acolo, că-i ninge pe bunici cu fiecare tic-tac al pendulei negre şi că aceeaşi îi va acoperi. Şi că odată cu moartea lor, tinereţea mea îşi va pierde nu numai oglinda, dar şi realitatea cea mai limpede..".
Despre literatură
"Literatura, pentru cel care o are în sânge, nu e altceva decât un mod de a trăi. A renunţa la literatură ar fi însemnat pentru mine a renunţa la cea mai substanţială şi veridică formă a vieţii mele"
Despre nemulţumirile omului
"Iubite cititor,
Dacă plouă torenţial tocmai când ţi-ai scos la plimbare costumul nou- nouţ, blestemi mişălnicia cerului, gândindu-te la plăcerea dumitale potrivnică, nu la setea pământului îndestulată. Iarna, când viscolul îţi dă senzaţia reumatică a scheletului inclus în carnea dumitale cu palton blănit, tânjeşti după căldura anotimpului caiselor, pe care însă ai afurisit-o în fierbânţeala trenului cu care evadai din oraş, ducându-te spre munte, chiar astă vară. Eşti mereu nemulţumit, iubite cititor, găsind în orişice clipă şi în fiece epocă o îndreptăţire a creţurilor de pe fruntea dumitale".
"Ce-a găsit unul în cutremur"
"În noaptea cutremurului mi s-a întâmplat un lucru tare ciudat. Stam într-un bloc, la etajul al şaptelea. Adormisem în patul meu. M-am deşteptat (incredul) ca pe un vapor în uragan. Câteva secunde m-am rostogolit pe duşumele, laolaltă cu lucrurile odăii, fără să pricep nimic. Apoi am urlat, căci blocul cu zece etaje umbla prin spaţiu, legănându-se. Am înţeles că e cutremur de pământ, văzându-mi moartea. Acoperit de sudoare rece, am uitat tot, dar absolut tot: viaţa mea,părinţii, femeile, prietenii, duşmanii, proiectele - tot. Şi n-am găsit în prăpastia uitării mele decât nişte vorbe uitate din copilărie...
- L-ai găsit, ca mulţi alţii, pe "Tatăl nostru carele eşti în ceruri", am spus.
Acela a tăcut, închis în amintirea (şi pudoarea) unei taine intransmisibile. Îşi regăsise sufletul. (Aşa l-au regăsit mulţi, dar s-au grăbit să-l piardă iarăşi)".
