Reflecţii şi maxime - F.M.Dostoievski

"Are limba lungă. Cred că poţi s-o tai şi s-o arunci la gunoi, numai că va continua şi acolo să pălăvrăgească, să tot pălăvrăgească..."

"-Ce-ai în car?

-Lemne!

-Cum aşa, prostule, aici e fân!

-Dacă ştii sigur, de ce întrebi?"

"Iubesc literatura pentru că este o manifestare a vieţii poporului, oglinda societăţii. Cine poate să formuleze ideile noi în asemenea formă ca să fie înţelese de popor, cine, oare, dacă nu literatura?"

"Orice nelinişte distruge liberatea.."

"O, viaţa este un câmp greu de parcurs, copii!"

"Frumosul este mai important decât pâinea, frumosul este mai util decât pâinea. Fără frumos, omul nu poate trăi, nici nu trebuie să trăiască, el trebuie să respingă o asemenea viaţă în care nu are ce face..."

"Când ai prea mulţi lângă tine, n-ai niciun prieten"

"Cine iubeşte prea mult omenirea, acela, în general, nu este în stare să iubească omul în particular".

"Se spune că Olea (din Adolescentul) ar fi explicat insuficient de ce s-a spânzurat...Dar eu nu scriu pentru proşti".

"Orientare! Orientarea mea este aceea pentru care nu se dau decoraţii..."

"Să nu te miri de nimic este, fireşte, un semn al prostiei, şi nu al inteligenţei"

"În loc de inimă, domnilor, aveţi o bucată din ceva foarte cazon.."

"Iertarea nu înseamnă încă justificare. În iertare se ascunde ceva mai umilitor pentru cel iertat."

"Cine nu e de acord cu voi, acela e măgar"

"Eu sunt un despot, îi urăsc pe toţi!"

"Pentru că a fost respins el, acum îi respinge el pe toţi"

"De ce te bagi cu mutra ta nespălată printre mese cu cozonaci?"

"Atât de mult a slăbit că poate pătrunde şi prin uşa închisă..."

Note "Despre literatură şi artă" - F.M. Dostoievski

Din ciornele romanului "Adolescentul"

"Pentru a scrie un roman este nevoie, înainte de toate, de trăirile reale care au pătruns în inima autorului. Aici e treabă de poet. Din aceste emoţii şi impresii se dezvoltă tema, planul ansamblului armonios, închegat. Aici e deja treabă de artist, deşi artistul şi poetul se ajută reciproc şi în această privinţă şi în cealaltă, deci în ambele cazuri."

Albert Kovacs

"Romancierul vorbeşte chiar de lenea artistică - perioadă când pentru profani s-ar părea că el, creatorul, nu făcea nimic, fiind preocupat de cu totul alte lucruri decât cele ale scrisului. Dar lenea aceasta făcea parte din procesul muncii de creaţie."

Scrisoare către Mihail Dostoievski (16 august 1839, Petersburg)

"Nu sunt acum deloc liniştit, dar în asemenea zbucium interior se formează caractere deosebit de puternice".

"Caracterele poţi să le înveţi de la scriitori - cu ei am petrecut partea cea mai frumoasă a vieţii, liber şi cu multă bucurie, mai mult n-am să-ţi spun despre mine."

"Ce-ar fi făcut nişte găgăuţi bătrâni ca Racine şi Corneille în asemenea perioade? S-a dovedit totuşi că sufletele nu mor."

"Am avut şi eu clipe când am urât pe fiecare om ce-mi ieşea în cale, fie că era sau nu vinovat, privindu-l ca pe un hoţ care-mi fura, nepedepsit, viaţa. Cea mai mare nenorocire este când devii tu însuţi nedrept, rău, nesuferit şi eşti conştient de toate acestea şi nu te poţi schimba. Am trecut prin asta..."

Tot către fratele său..

"Frate, e trist să trăieşti fără speranţe...Privesc înainte şi viitorul mă îngrozeşte...Îmi spui că sunt ascuns, dar iată că deja visele mele de odinioară m-au părăsit. Acele gânduri, care prin razele lor au aprins sufletul şi inima mea, acum sunt lipsite de înflăcărare şi căldură, ori inima mea a devenit atât de aspră, ori...Mai departe mi-e groază să spun. Mă îngrozesc să spun că întreg trecutul n-a fost decât un vis de aur, pură fantezie..."

Umiliţi şi obidiţi - F.M.Dostoievski

"Stătuse izolată toată viaţa, nu-şi părăsise niciodată colţul. Şi, în sfârşit, însuşirea oamenilor buni la inimă moştenită, poate, de la tată-său, de a socoti mereu pe fiecare mult mai cumsecade decât este în realitate, de a-i exagera calităţile, de a se înflăcăra în aprecierea lor, însuşirea asta se resimţea la dânsa în cel mai înalt grad. Cât de greu le vine unor astfel de oameni să suporte mai târziu deziluziile! Dar şi mai greu le este când îşi dau seama că ei înşişi sunt vinovaţi. De ce, la urma urmelor, ai aşteptat de la oameni mai mult decât sunt ei în stare să îţi dea? Nu-i de mirare, aşadar, că asemenea făpturi suferă decepţii la fiece pas. Mult mai bine le-ar prii să stea liniştiţe în colţurile lor şi să nu apară niciodată în societate; am observat că ţin realmente la ungherele prin care s-au cuibărit şi că nu le displace să se izoleze într-atâta, încât aproape ajung să se sălbăticească. De altfel, Nataşa avusese de suferit multe nenorociri şi ofense."

"Nu sunt mistic şi nu cred aproape deloc în presimţiri sau preziceri. Dând cu ochii de acest bătrân, de pildă, de ce oare am avut presentimentul că în seara aceea mi se va întâmpla ceva neobişnuit?"

Pisica neagră - Edgar Allan Poe

Un fragment din povestirea "Pisica neagră"

"Şi atunci, în frenezia mea de a-i înfrunta, am izbit tare cu bastonul chiar în locul unde ascunsesem cadavrul soţiei mele. Nici nu s-a potolit ecoul loviturii, când din acea criptă i-a răspuns un glas, da, un glas întâi înăbuşit şi-ntretăiat, ca scâncetul unui copil, crescând apoi grăbit un ţipăt lung, puternic, prelung, necunoscut, neomenesc - un urlet - un răcnet de teroare şi triumf, cum doar în iad se poate auzi. Aproape leşinat, m-am rezemat nesigur de perete. O clipă, poliţiştii au stat încremeniţi, apoi multe mâini s-au năpustit spre zid şi dintr-o dată zidul a căzut. În faţa noastră se afla ţeapăn cadavrul plin de sânge închegat şi aproape putrezit, iar lângă capul soţiei mele omorâte rânjea, cu gura roşie larg deschisă, hidosul animal ce m-a împins viclean la crimă şi al cărui glas denunţător m-a dat pe mâinile călăului. Zidisem şi pisica în mormânt!"

F.M. Dostoievski (despre "Destinele civilizaţiei")

Cum este descris un visător...

"Domnilor, ştiţi oare ce este un visător? Este coşmarul Petersburgului, personificarea păcatului, o tragedie mută, misterioasă, dezolantă, sălbatică...Dacă uneori întâlniţi vreun om distrat, cu privirea tulbure, inexpresivă, cu faţa mereu palidă şi răvăşită, mereu preocupat parcă de ceva teribil de apăsător, de un lucru greu de rezolvat, uneori chinuit şi obosit de munci grele, dar care n-a făcut absolut nimic, să ştiţi că aşa arată un visător. Visătorul este întotdeauna dificil, când e prea vesel, când prea trist, când mitocan, când atent şi delicat, când egoist, când capabil de cele mai nobile sentimente.

Sunt paşnici, blânzi şi se tem să nu fie deranjaţi...

Ei preferă izolarea perfectă, se adăpostesc prin colţurile cele mai inaccesibile, ascunzându-se parcă în ei de oameni şi de lumină, iar când îi vezi pentru prima dată, îţi sare în ochi chiar ceva melodramatic.

Cu ai casei sunt posaci şi taciturni, adânciţi în sine...

Le place să citească, şi citesc tot felul de cărţi, chiar cărţi serioase, de specialitate, de obicei însă, la pagina a doua sau a treia părăsesc lectura, fiind pe deplin satisfăcuţi."

(Petersburg, 1 iunie 1847)

Fraţii Karamazov - F.M. Dostoievski

"Când se convinse că în sfârşit nu mai era nimeni în sală, Lise trase zăvorul, întredeschise uşa şi vârî degetul în crăpătură, închise apoi uşa brusc, strivindu-şi degetul. După câteva clipe îşi slobozi mâna din stânsoare, se apropie încet de fotoliu şi, aşezându-se în el, îşi cercetă mânioasă degetul învineţit, sub unghia căruia mustise o picătură de sânge. Îi tremurau buzele şi şoptea întruna, iarăşi şi iarăşi, pe nerăsuflate:

- Ticăloaso, ticăloaso, ticăloaso, ticăloaso!"

Povestea Gruşenkăi

"...Nu e decât o poveste, dar o poveste frumoasă. Ascultă: "A fost odată ca niciodată o femeie rea şi amarnică la suflet. Şi femeia aceea a făcut umbră pământului şi, împlinindu-i-se sorocul, a murit. Şi murind n-a lăsat după ea nicio faptă bună. Dracii au pus atunci gheara pe ea şi au aruncat-o în iazul de foc. Iar îngerul ei păzitor sta pe mal şi-şi tot frământa mintea: "Oare ce faptă bună o fi săvârşit în viaţa ei?" Şi, aducându-şi aminte, se duce el şi-i spune lui Dumnezeu:" A smuls din grădină un fir de ceapă şi l-a dat de pomană, a miluit o biată femeie săracă". "Ia firul cela de ceapă, zise Dumnezeu, şi dă-i-l să se agaţe de el şi pe urmă caută s-o tragi afară. Dacă izbuteşti s-o scapi, să vină aici, în Rai, iar dacă s-o rupe firul de ceapă, să rămână unde se află acum".

Îngerul a coborât degrabă în Iad şi a zis, întinzându-i firul de ceapă: "Apucă-te vârtos de el, femeie, şi eu am să te scot afară". Şi a început să tragă binişor de fir până ce a scos-o aproape toată din Iad. Dar ce să vezi: ceilalţi osândiţi, când au prins de veste că îngerul vrea s-o scape, s-au agăţat şi ei de ea, să-i tragă şi pe ei afară. Scorpia de femeie însă, haină cum era la suflet, a început să dea din picioare şi să urle: "Pe mine vrea să mă scoată, nu pe voi, ceapa-i a mea, nu a voastră!". Nici nu a apucat să termine şi firul de ceapă s-a rupt. Femeia a căzut în Iad şi arde şi acum în focurile Gheneei".

Greaţa - Jean Paul Sartre

Am citit cartea aceasta prin iunie. Aveam pe atunci o stare destul de proasta, nu puteam să privesc nimic fără un pic de suspiciune, fără un pic de tristeţe. Într-un fel, Sartre m-a ajutat să ies câteva clipe din acele stări proaste... Acum, având aceeaşi stare din iunie, încerc să găsesc o carte care să mă ajute să ies iarăşi la suprafaţă. Sunt optimistă. O voi găsi. :)

"Pentru prima oară mă simt plictisit că sunt singur. Aş vrea să vorbesc cu cineva, înainte de a fi prea târziu."

"N-ar trebui să ne emoţioneze obiectele din moment ce ele nu trăiesc. Ne servim de ele, le punem la loc, sunt utile şi nimic mai mult. Şi pe mine mă emoţionează, e ceva insuportabil..."

"Mi-am pierdut gustul de muncă, nu mai pot face nimic decât să aştept noaptea."

"Eu sunt prea calm de trei ani încoace."

Povestea drăcuşorilor care au răpit un paracliser - Charles Dickens

"-Un mormânt de Crăciun! Un cadou de Crăciun! Ho! Ho! Ho!

-Ho! Ho! Ho! repetă o voce ce părea să vină chiar din spatele său.

Gabriel s-a oprit, oarecum speriat, în timp ce-şi ducea către buze sticla din împletitura de răchită şi a privit în jur.

-A fost ecoul, spuse Gabriel, ducând din nou sticla spre buze.

-Ba n-a fost, spuse o voce gravă.

Gabriel s-a ridicat brusc şi a rămas neclintit. Privirea-i se oprise asupra unei forme care-i făcuse sângele să-i îngheţe."

Scrisoarea de dragoste - Mihail Drumeş

Câteva fragmente...

Ce credea el...

"Pentru ce toate acestea? De altfel, trebuie să o spun, mă dezgustă repede femeia. Îndată ce-i piere farmecul noutăţii, ea devine searbădă, ştearsă, ca o regină detronată. Ca să rămână pe tron, trebuie să fie dorită, dar cum se poate să doreşti pe cineva care nu mai are ce să-ţi ofere pentru bunul motiv că ţi-a oferit totul??"

Şi apoi...

"Preţul unei femei nu-l afli decât după ce-o pierzi..."

"Ei pleacă liniştiţi. Numai eu rămân neliniştit şi-mi este frică, pentru întâia oară, de mine însumi.."