Însemnări din subterană - F.M. Dostoievski

Mă regăsesc foarte mult în scrierile lui, în tot ce descrie, în anumite personaje...

"Mi-am născocit aventuri şi mi-am inventat o viaţă pentru a trăi cât de cât. De câte ori nu mi s-a întâmplat, de exemplu, să mă supăr aşa, fără niciun motiv, şi doar ştii şi singur că nu aveai de ce să te superi cu adevărat. Toată viaţa am fost împins să fac asemenea pozne, aşa că, în cele din urmă, am început să nu mă mai pot stăpâni..."

"În general am fost mereu singur. Acasă, în primul rând, cel mai mult citeam. Voiam să îmi înăbuş prin senzaţiile exterioare tot ceea ce clocotea permanent în interiorul meu. Iar dintre senzaţiile exterioare eu aveam numai posibilitatea lecturii. Lectura, desigur, ajuta mult, mă emoţiona, îmi făcea plăcere şi mă chinuia. Dar, din când în când, mă plictisea îngrozitor."

(E greu pentru persoanele visătoare şi întotdeauna în căutare de absolut să trăiască în prezent, să fie mulţumite de clipele verosimile pe care le aşteaptă/visează cu ochii deschişi tot timpul. Îmi amintesc un episod din trecut..Deşi eram lângă omul din gândurile mele, omul pe care îl iubeam, iar cadrul era aidoma celui visat de mine de atâtea ori, adică seară frumoasă, prieteni dragi alături, discuţii amuzante, oraş feeric şi priviri pline de dorinţe, mintea meu zbura către altă seară, alte momente, alte atingeri, alte priviri, dar consumate tot cu el. El era lângă mine, dar îl iubeam mai mult pe cel din gândurile mele, pe acel EL imaginat.)

"Dar câtă iubire, Doamne, câtă iubire înduram în aceste visuri ale mele, în aceste mântuiri între frumos şi sublim, deşi era vorba de o iubire fantastică, deşi nu se aplica în realitate niciodată la nimic omenesc, era aşa de mare iubirea aceasta, că mai apoi, în realitate, nici nu mai simţeam nevoia să o aplic cumva, era un lux mult prea de prisos."

Nu mai ştiu ce înseamnă "viaţa vie"...

"De fapt, nu o uram chiar aşa de tare când alergam prin cameră şi o priveam prin crăpătura din paravan. ÎMI ERA ÎNSĂ INSUPORTABIL DE GREU CĂ SE AFLĂ AICI. Voiam ca ea să dispară. Doream linişte, să rămân singur în subterană. Lipsit de obişnuinţă, "viaţa vie" mă apăsa aşa de tare, că mi-era greu până şi să respir.."