Biletul de pe birou

"Cam aşa începe mica noastră poveste:
Trezindu-se dis de dimineaţă, Lucian Manea găsi un mic bilet pe biroul de lângă pat. Sceptic puţin, privirea ursuză i se duse în dreptul uşii de la intrare. Bosumflat şi stăpânit de un sentiment ilicit de frică, se hotărî să deschidă biletul de pe birou. Gândul că ar putea primi o veste proastă îl stăpânea întru totul. Şi chiar aşa, de ce să fie o veste bună? Clara nu i-ar fi lăsat niciun bilet niciodată, decât dacă avea să-l părăsească. Îşi trosni degetele de la mâini şi se linişti pentru câteva secunde la gândul că ea era prea slabă ca să poată lua o decizie de felul acesta, iar nopţile pe care le petreceau împreună adesea erau prea furtunoase, în sensul bun, ca să renunţe ea atât de repede la ele. Nu, nu asta trebuia să fie în bilet, nu gândul că ea ar fi putut pleca pentru totdeauna. Dar atunci ce era cu acel blestemat bilet de pe birou? Prezenţa lui nu numai că îl irita din plin, dar modul în care fusese aşezat sugera faptul că înăuntru se afla ceva important, cu conţinut indubitabil. Să fi fost Clara în stare de atâta mârşăvie, încât să îi lase doar un amărât de bilet, fără nicio altă explicaţie? Nervii începuseră să îi macine încet stomacul, dar emoţiile îl ţineau în loc. Vreme de câteva minute, ţinu în mâini acel bilet odios, însă teama refuza să îi dea pace, aşa că aruncă o înjurătură şi îl lăsă tot în acel loc în care îl şi găsise. Nu era vreme de aşa ceva, altele îi erau priorităţile. Blestemata de Clara îi distrusese toate planurile zilei. Ştia că ceva trebuia să se întâmple mai devreme sau mai târziu, dar nu pricepea de ce trebuia să fie aceea ziua în care ea trebuia să plece definitiv. De ce atunci, când totul mergea din ce în ce mai bine? "Femeile astea blestemate vor cu tot dinadinsul să te bage în sicriu!" În momentul în care se îndreptă către dulap, un alt gând iscoditor nu îi dădea pace. Nu îi dădea pace şi gata! Fiind un om netrebnic, explicaţiile se dau numai într-un simplu bilet lăsat pe birou! Asta gândea Lucian în acel moment. Privirea i se duse iarăşi către foiţa veche, luată sigur dintr-un caiet de pe vremea lui Ceaşcă. Desigur, altcineva i-ar fi zis uşor să nu îl deschidă deloc, dacă nu voia să afle motivul despărţirii. Cel mai uşor i-ar fi fost să îl facă bucăţele şi să zâmbească la gândul că femeia care l-a părăsit nu mai contează, iar ultimul ei gând nu a fost citit de el. Încercă să-şi închipuie cum ea s-a ridicat din aşternuturi, cum s-a îmbrăcat în grabă şi cum a găsit caietul vechi din care a rupt o pagină. Era sigur că se încruntase atunci când scrisese biletul, aşa făcea ea mereu când se concentra ca ceva să îi iasă bine. Era şi urâţică atunci când părea gânditoare sau concentrată. Iritarea lui Lucian atinse şi apogeul, iar, într-un final, se hotărî să dezvăluie conţinutul biletului de pe birou. Doi paşi îi fuseseră de ajuns ca să ajungă în dreptul biroului şi să ridice biletul de pe acesta. Cu mâinile tremurânde, desfăcu misiva şi începu să citească cu grabă cele câteva rânduri din ea: "Lucică, iar ai uitat să plăteşti chiria! A venit doamna Iosifescu să facă scandal de dimineaţă, noroc că am liniştit-o. Să te duci azi negreşit la ea, eu o să vin diseară la 7. " Asta era tot ce cuprindea. Marea taină fusese descoperită! Atunci de ce el crezuse că biletul o să îi schimbe lumea din ziua aceea? Ce a simţit în corp au fost sentimente ce premergeau un val de tristeţe şi de singurătate...
Noi îl lăsăm pe Lucian în mijlocul camerei, cu gândul într-o singură direcţie.. Să fi fost începutul unui sentiment pe care nu l-a mai cunoscut şi care îi fusese introdus tocmai acum? Să fi fost Clara cea care îi pătrunsese în inimă în sfârşit? Nu-i nimic, noi nu vă plictisim! Să-l lăsăm, deci, pe Lucian cu ale sale gânduri întrebătoare, iar noi să ne vedem de ale noastre.."