"Numai că îndată am uitat de toate minunăţiile din pricina babelor. Erau atât de multe (şi toate la fel!), încât îmi zăpăceau numărătoarea. Mai văzusem eu babe, dar nu ca atunci. Una e copacul din ogradă, iar alta e pădurea. Aşa erau babele acolo, cu obraz galben, zbârcit ca miezul de nucă verde, cu buzele scufundate, cu câlţi ca mucegaiul şi cu ochi de curcă, spălăciţi, lăcrimoşi, clipicioşi. Mestecau mereu ca broaştele ţestoase când le dai salată verde, băteau mătănii şi uneori îşi făceau semne între ele.
-Mamă (am zis eu cu glas tare, încălcând porunca tăcerii), babele ale urâte sunt mamele lui domnu Mortu ?
Cred că mama mi-a pus mâna pe gură cum făcea şi cu ceasornicul deşteptător când îl apuca sunatul, fulgerându-mă cu o neuitată privire..."
Femeia
"1. Nu înţeleg cum poate suporta nasul unui om civilizat mirosul de doagă fermentată, de fum rânced de şoarec şi de usturoi al cârciumei.
Răspund: nici eu. Aşa e!
2. Nu înţeleg cum un om nuanţat şi sensibil poate căuta promiscuitatea îmbâcsită a cârciumei, participând la ritualul ei primitiv şi la stridenţele ei periferice.
Răspund: nici eu. Aşa e!
3. Nu înţeleg exaltarea poetică a unui fenomen toxicologic (beţia) practicat de cei mai ordinari oameni, în decorul consacrat al decreptitudinei.
Răspund: nici eu. Aşa e!
4. Dar dramele? Dar crimele?Dar răspunderea eredităţii? Cârciuma e un salt spre cimitir.
(Aşa e! Aşa e! Aşa e! )
-Atunci, spuse femeia de porţelan luminat, am dreptate!
-Indiscutabil! (recunoşti şi-i săruţi cele patru degete delicate)
-Şi totuşi bărbatul se duce la cârciumă..Nu pricep!
(Aşa e! Nimeni nu pricepe absurdul altuia...)"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu