Ştiu că nu trebuia să scriu asta; blogul pe care l-am creat se referă doar la literatură şi la scriitorii pe care-i iubim atât de mult, unii dintre noi. Vreau doar să adaug câteva rânduri, astfel să mă pot descărca de nişte sentimente chinuitoare. Mai întâi aş vrea să întreb ce dracu a păţit lumea asta în ultimul timp, mai precis în ultimul an? Cred că am auzit cuvinte ca: mason, masonerie, spiritualitate, regăsirea sinelui, chakra etc de prea multe ori. Uneori sunt repetate în mod obsesiv. Toate lucrurile din ziua de azi ni se trag de la masoni. Dacă mi-e rău fizic, înseamnă că sunt sensibilă la nu ştiu ce chakra. Toate acestea sunt nişte futilităţi inventate de nişte oameni goi, fazi. Poate mă credeţi nihilistă, dar chiar nu pot să cred în aceste mizerii şi observ că oamenii pe care îi întâlnesc sunt tot mai fascinaţi de ele. Oamenii aceştia mă obosesc pur şi simplu, nici nu pot să îi ascult. Acum toate întâlnirile între persoane se bazează pe aceste discuţii agasante. În seara asta am întâlnit (iarăşi) o persoană de felul acesta. Nici nu m-am aşezat bine la masă că a şi început să mă întrebe de "spiritul" meu. Of, îmi spune, ar trebui să mergi la nişte şedinţe de regăsire a sinelui şi ai să vezi că o să priveşti viaţa cu alţi ochi. Îmi venea să-i strig în faţă un mare "HAHAHAHAHA", dar, delicată cum sunt, am preferat să tac. Persoanele cu tact tac. Doamne, cum ne place nouă să ne complicăm, să ne tot regăsim. Ce să regăsim? Dacă vrei să te regăseşti, pleacă de aici, lasă-ne pe noi, aştia "neregăsiţii" şi du-te undeva în India, Japonia şi regăseşte-te cât vrei. Sunt o "neregăsită" pentru că văd tot mai mulţi oameni superficiali, oameni care nu mai sunt în stare să iubească o altă fiinţă, oameni care au uitat cu totul de romantism, iubire, poezie. Unde sunt acei oameni? Unde sunt oamenii care vor sacrifica totul pentru fiinţa iubită? Nu sunt melodramatică, dar pur şi simplu văd că nu mai există nici măcar iubirea pe care au cunoscut-o părinţii noştri, cea care se baza mai ales pe respect. Nici aceea nu mai există şi e destul de trist. Vreţi să spuneţi că scriitorii erau patetici atunci când vorbeau despre iubire, atunci când descriau iubirea ca pe ceva fără de care sufletul omenesc nu poate exista? Ei vorbeau de sentimente, sentimentul acesta mirific care ar vrea să mai existe, dar nu îl lăsăm să se nască. Vrem să ne regăsim, ne credem nişte Buddha, dar noi nici măcar nu mai putem să mai iubim pe cineva. Egoismul, frivolitatea, iubirea de tip "ludus", toate acestea sunt la modă acum. Oamenii s-au stins pur şi simplu, oamenii nu mai ştiu ce e IUBIREA. Toţi caută doar plăcerea, plăcerea sinelui. Ce este moda aceasta de a citi cărţi de-a dreptul ABERANTE, cărţi pe care le găseşti şi la tarabele din piaţă? Cărţile bune se găsesc greu! Învăţăm toate aceste prostii şi uităm de noi, uităm că mai există natura, iubirea, poezia (poezia adevărată). Ce înseamnă moda asta de a fi azi cu cineva, iar mâine cu altcineva? Şi să mai şi spui că iubeşti persoana aceea efemeră de lângă tine? Ce e nevoia asta imperioasă de a fi cu cineva doar de dragul de a fi? Consider că aceşti oameni sunt simpli, foarte simpli. Simpli şi goi. Atât. Ei nici măcar nu ştiu cum este să trăieşti cateva zile, săptămâni doar cu tine. Să te ai doar pe tine, să nu ai niciun prieten lângă tine sau cu altă fiinţă. Ei nu au cum să facă lucrul asta. E prea mult pentru ei. Vara asta am fost singură la casa pe care o am la ţară. E o casă veche, sunt lucruri ce au suta de ani. Am stat singură acolo mai multe zile, fără televizor, net. Am avut doar un radio, dar care nu a funcţionat decât într-o seară, cam vreo 2 ore. Nu vreau să mă credeţi nebună, dar am ascultat o slujbă religioasă cum nu am avut ocazia să ascult niciodată. Atunci pur şi simplu eram liberă de alte gânduri. A fost minunat! Am stat doar cu mine şi mi-a plăcut fantastic! Am ascultat slujba şi mi-a plăcut fantastic! Am avut o stare pe care nu o pot explica, dar, după cum bine ştiţi, lucrurile şi sentimentele prea frumoase nu se pot explica uşor. Este bine să poţi fi şi cu tine câteodată. Acum rar mai apucăm să facem asta, suntem înconjuraţi de atâta tehnologie...Pentru mine iubirea înseamnă totul, respectul pentru persoana de lângă mine înseamnă foarte mult. Nu vă mai gândiţi atât de mult la "gloată", la sistem, oricum nu rezolvaţi nimic. Doar staţi şi pălăvrăgiţi şi nu ajungeţi la nicio concluzie. Şi Dostoievski spunea că: "cine iubeşte prea mult omenirea, acela, de cele mai multe ori, nu este în stare să iubească omul în particular. Oamenii aceştia pe care i-am ilustrat mai sus îmi creează stări iritante. Fug de aceştia cât pot de mult, dar este trist că teoriile acestea absurde intra în capul multor oameni, oameni la care ţin. Nu mai pot fi pe aceeaşi lungime de undă cu ei. Multă lume mă întreabă dacă sunt tristă. Nu sunt o tristă! Pur şi simplu sunt un om care are nevoie de o persoană reală, nu de una superficială. Atât!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu