F. M. Dostoievski...pentru că îl ador!

ADOLESCENTUL

"De ce s-o fi exprimând un om inteligent cu mult mai prost decât gândeşte? În tot cursul anului trecut, hotărâtor pentru viaţa mea, această nepotrivire m-a izbit adesea în convorbirile mele cu oamenii şi mi-a pricinuit multe frământări.."

"Cine ştie, poate am făcut rău că m-am apucat de scris, căci nu izbuteşti să exprimi decât o foarte mică parte din ceea ce se petrece în sufletul tău. [ Asta spunea şi G. Ibrăileanu în "Studii literare"]. Gândurile cele mai josnice sunt mai profunde atunci când le păstrezi pentru tine. Îndată ce încerci să le formulezi, par mai ridicole şi mai necinstite decât sunt în fond. V. spune că numai ticăloşilor li se întâmplă contrariul. Lor le vine uşor să mintă în toate împrejmurările; eu însă mă străduiesc să aştern pe hârtie întregul adevăr, ceea ce este teribil de greu!"

Şi eu la fel...

"Eram atât de cufundat în visuri, încât ele nu-mi dădeau răgazul să stau de vorbă cu cineva. De aici s-a dedus că sunt ursuz.."

"Când mi-e sufletul pustiu şi mă apasă tristeţea, îmi place să intru în câte o tavernă nenorocită ca asta. Toată atmosfera de aici, chelnerii în aşa-zisele lor costume ruseşti de cel mai prost gust, fumul gros de mahoarcă, zarva din sala de biliard, totul e atât de trivial şi prozaic, încât frizează fantasticul."

IDIOTUL

"Gândeşte-te, de pildă, ce se întâmplă în caz de tortură, durere, răni, chinuri trupeşti; toate astea îl distrag pe om de la suferinţa morală într-aşa fel încât, până în clipa morţii, numai rănile îl chinuiesc. Dar principala, cea mai groaznică suferinţă nu ţi-o pot pricinui rănile, ci conştiinţa, certitudinea că peste un ceas, apoi zece minute, apoi peste o jumate de minut, sufletul ţi se va despărţi de trup, că nu ai să mai fii om şi asta-i absolut sigur!"

"Îl lovise un atac de epilepsie, boala care părea că-l părăsise de mult. Se ştie că accesele de epilepsie survin fulgerător. Cât ai clipi din ochi, faţa se crispează groaznic şi mai ales privirea devine înspăimântătoare. Trupul e apucat de convulsii. Din piept vine un urlet înfricoşător, neînchipuit de oribil, care nu poate fi asemuit cu nimic: din el dispare parcă tot ce-i omenesc, şi un observator n-ar fi în stare, în orice caz i-ar veni greu să-şi închipuie, auzind aceste urlete, că sunt scoase de omul pe care îl are în faţă. S-ar putea crede mai degrabă că provin de la altă fiinţă, care se găseşte înăuntrul acelui nenorocit.."

DEMONII

"-Închipuieşte-ţi un pietroi de mărime imensă; pietroiul acesta atârnă deasupra capului dumitale, dacă va cădea asupra dumitale, pe cap, vei simţi durerea sau nu?

-O piatră cât un munte? Bineînţeles că nu mai poate fi vorba de durere!

-Dar să te afli cu adevărat în situaţia aceasta, ştiind că piatra atârnă realmente deasupra capului dumitale, îţi va fi negreşit o frică grozavă că îţi va provoca durere. Orice savant, orice medic, la toţi o să le fie frică, ştiind că nu vor simţi nicio durere, totuşi vor suferi de frică, cu gândul că o să-i doară.."

"Viaţa este suferinţă, viaţa este spaimă şi omul e nefericit. Acum omul ţine la viaţă, pentru că ţine la suferinţă şi la frică. Astăzi, omul nu este un om adevărat, va veni un om nou, fericit şi mândru, omul căruia îi va fi indiferent dacă va trăi sau nu; acesta va fi omul nou. Cine va învinge suferinţa, acela va deveni el însuşi Dumnezeu. Iar celălalt Dumnezeu nu va mai exista..."

Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte de această descriere, mie mi se pare de-a dreptul înfiorătoare...

"În partea dreaptă a dulapului, în colţul format de perete şi dulap, stătea Kirillov într-o poziţie îngrozitor de ciudată, nemişcat, cu mâinile şi corpul întinse ca într-o poziţie de drepţi, cu capul puţin înălţat şi ceafa lipită chiar de colţ, ca şi cum ar fi vrut să se facă nevăzut, să se ascundă..."

"Ajungând însă aproape de tot, el se opri iar stană de piatră, şi mai îngrozit. Paloarea chipului său era nefirească, ochii negri, absolut ficşi, priveau în gol. Piotr Stepanovici plimbă lumânarea de sus în jos şi de jos în sus, luminând şi cercetând bine acest chip. Şi deodată observă că Kirillov, deşi priveşte undeva în gol, se uită şi la el pieziş şi poate chiar îl urmăreşte. Aci îi trecu prin gând să apropie flacăra chiar de faţa "acestui ticălos" şi să vadă cum reacţionează. I se păru deodată că bărbia lui Kirrilov se mişcă şi pe buze îi apăru un zâmbet ironic, ca şi cum i-ar ghici gândul. Se înfioră şi, ieşit din minţi, îl prinse cu putere pe Kirillov de umăr. Atunci se petrecu ceva atât de îngrozitor şi cu atâta repeziciune, încât Piotr S. nu mai fu în stare mult timp după aceea să-şi adune amintirea faptului într-o ordine oarecare. Chiar în momentul când îl atinse pe K. , acesta îşi aplecă repede capul şi tot cu capul îi scoase lumânarea din mână; sfeşnicul se izbi cu zgomot de podea şi lumânarea se stinse. În aceeaşi clipă, el simţi o durere îngrozitoare în degetul mic al mâinii stângi." (îl muşcase...)

"-Îndată, îndată, îndată...

Însoţit de aceste zbierăte înspăimântătoare, ajunse în tindă, când deodată răsună o împuşcătură.."

OAMENI SĂRMANI

"Acum însă m-a cuprins o tristeţe amară, că am început să mă înduioşez singur de gândurile mele. Adeseori mă înjosesc singur, spun că nu fac două parale şi mă socotesc mai prejos de oricine. dacă ar fi să le tălmăcesc mai înflorat, aş spune că toate acestea se întâmplă pentru că CEI DIN JUR M-AU BĂGAT ÎN SPERIEŢI ŞI M-AU PRIGONIT."