Gara de Nord

"Recunosc oriunde glasul acesta de casieriţa , cu respiraţia urât mirositoare, de dinţi stricaţi. Înţelegi ce vreau să zic? Glasul acela suav, delicat, cu un "ş" puţin mai pronunţat. Dacă te uiţi puţin în spate, vei vedea cu siguranţă o femeie între două vârste, cu părul castaniu deschis, prins într-un coc neîngrijit şi, bineînţeles, cu ochelari cu rame subţiri şi albe. Femeia ar avea ochii albaştri, un albastru ceriu, buzele ascuţite, un dinte, chiar  cel din faţă, negru şi riduri fine de jur împrejurul gurii. Hainele purtate ar fi alcătuite dintr-o fustă lungă, de culoare închisă, maro şi dintr-o bluză-cămaşă de culoare deschisă, aş spune mai mult că ar fi un alb palid sau un izabel deschis.
Să facem o încercare şi să ne uităm puţin în spate. Mă uit acum şi o văd vorbind la telefon. Stă pe bancă, iar îmbrăcămintea şi chipul ei sunt aşa cum mi le-am închipuit. Parcă ramele ochelarilor sunt un pic mai grosuţe, dar ea e - casieriţa întruchipată, cu mirosul dezgustător al gurii!
Acum îmi vine să şi râd!
Liniştea se lasă în sala de aşteptare, iar eu sunt însoţită doar de Agârbiceanu şi de Şolohov. Nu se mai anunţă niciun tren de când s-a spus că ultimul că ar avea întârziere 70 de minute.
Îmi trec mai departe privirea şi văd o altă femeie între două vârste că se ridică să îşi ia o cafea de la dozator, însă aparatul îi ia banii fără să îi dea în schimb cafeaua mult dorită. Vai, şi leul după care tânjeşte! Se enervează şi-l cheamă pe paznic să rezolve toată această neînţelegere, însă el se uită şi mai nedumerit la aparatul mâncăcios de bani.
- Doamnă, cred că nu e bancnota bună, de aia nu vă dă cafea la schimb..
Femeia se resemnează şi nu spune decât un "hoţi!" printre buze. O să-şi bea cafeaua când o sa ajungă acasă!
Iar eu mai am de aşteptat trenul...
Lângă mine, un bunic, un tată şi o copiliţă de trei ani aşteapta trenul spre Craiova. Şi al lor are întârziere, desigur. Fetiţa începe să se plictisească, aşa că intervine în discuţia liniştită despre vacanţă a celor doi bărbaţi. Tatăl o mângâie uşor pe cap şi îi spune încetişor: "Las' că o sun eu pe mama să-i spun că fetiţa nu-i cuminte."
În dreapta, paznicul începe să vorbească la telefon, pesemne cu nevasta lui. Din discuţie înteleg că este foarte supărat că i s-a uscat fasolea pe araci din cauza căldurii prea mari.
- Naiba să o ia de secetă, era bună fasolea aia!
Eu privesc ceasul care deja afişează ora zece...trenul nu mai vine nici el..Se mai anunţă încă o întârziere, de vreo 30 de minute, se aşteapta trenul de la Mangalia ca să-l unească cu cel cu care plec eu, cel care duce la Braşov.
Dar bătrânul din faţa mea? Cel cu valizele vechi şi geanta toată din piele tăbăcită, prinsă cu un şnur ca să nu se desfacă pe drum? Stă şi el şi se uita la mine din când în când să vadă cum scriu, apoi îşi mai scoate câte un covrig din sacoul lui crem.
Se duce generaţia oamenilor cu bun simţ, oamenilor cu sentimente, îmi spun, şi-mi văd mai departe de scris.
Lângă mine se aude în continuare vocea caldă a tatălui care dojeneşte blând copila: "Las' că o sun eu pe mama să-i spun că fetiţa nu-i cuminte.."