Un fragment din povestirea "Pisica neagră"
"Şi atunci, în frenezia mea de a-i înfrunta, am izbit tare cu bastonul chiar în locul unde ascunsesem cadavrul soţiei mele. Nici nu s-a potolit ecoul loviturii, când din acea criptă i-a răspuns un glas, da, un glas întâi înăbuşit şi-ntretăiat, ca scâncetul unui copil, crescând apoi grăbit un ţipăt lung, puternic, prelung, necunoscut, neomenesc - un urlet - un răcnet de teroare şi triumf, cum doar în iad se poate auzi. Aproape leşinat, m-am rezemat nesigur de perete. O clipă, poliţiştii au stat încremeniţi, apoi multe mâini s-au năpustit spre zid şi dintr-o dată zidul a căzut. În faţa noastră se afla ţeapăn cadavrul plin de sânge închegat şi aproape putrezit, iar lângă capul soţiei mele omorâte rânjea, cu gura roşie larg deschisă, hidosul animal ce m-a împins viclean la crimă şi al cărui glas denunţător m-a dat pe mâinile călăului. Zidisem şi pisica în mormânt!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu