Ceaţa

"- Şi era frig, mă Ţucă! Era prin noiembrie, ştii şi tu vremea aia închisă, cu umbră mică de ceaţă...Mergeam şi priveam cum îmi ieşeau aburi din gură. Paşii mei se auzeau ciudat pe strada părăsită, plină de frunze veştede şi cleioase. Ştii, Ţucă, cum e zgomotul de ceaţă? Toate sunetele se aud cu totul şi cu totul neobişnuit. Mai vedeam în faţă doar un alb-gri şi mi se făcuse frică puţin, iar picioarele îmi alunecau pe acele frunze moarte. O cioară urla chiar deasupra capului meu.

-Ho, că s-o găsi şi pentru tine ceva, dar mai aşteaptă să treacă ceaţa asta!

Da, măi Ţucă, începusem să-mi duc mâinile la gură şi să suflu cu căldura din trupul meu peste ele, când am auzit un pâsâit în spatele meu. M-am întors, dar nu am văzut nimic. Mi s-a părut ciudat pentru că recunoscusem vocea lui Ştefan. Clară şi puternică, într-un pâsâit.

-Ştefan, am spus eu tare, te-ai pitit în ceaţă, mă?

Nu mi-a răspuns nimeni, dar ceaţa începuse să se mai destrame oleacă, iar paşii parcă nu se mai auzeau aşa macabru. Ştiam că auzisem vocea lui Ştefan, aşa că m-am mai uitat încă o dată în spate, dar nu era nimeni, nimeni, nici măcar un animal.

Ţucă, apoi mi-ai apărut tu în minte. Cât puteam să te iubesc pe atunci, eram bolnav. Vorbeam cu tine în gând, iar tu îmi ştiai cele mai plăcute sau mai urâte gânduri ale mele. Îmi mai dădeai câteodată câte un sfat răzleţ, dar întotdeauna vocea ta era răutăcioasă, aşa cum erai tu de fapt..Adică nu răutăcioasă în adevăratul sens al cuvântului, dar plină de ea, de parcă tu ai fi ştiut tot.

Am simţit apoi cum din nas mi se scurgea un lichid, care cădea cu repeziciune pe haină şi fular. De mult timp îmi tot spuneam că trebuie să rezolv problema cu sinusurile care se desfundau tocmai atunci când mi-era lumea mai dragă sau în momentele în care nu voiam să mai fiu sclavul corpului meu cotidian, uite, ca atunci când mergeam pe stradă şi mă gândeam la tine.

Mi-am scos batista plin de nervi şi mi-am suflat nasul. Pe batistă a rămas un lichid transparent, foarte clar.

-Mda!

De data aceasta, vocea nu mi s-a mai auzit ca într-un burlan. Ceaţa a dispărut brusc aşa cum a venit.

Ţucă, frigul îmi pătrundea prin haine, dar eu tot te căutam pe stradă. Speram c-ai să vii în spatele meu şi c-ai să mă strigi, iar apoi c-ai să mă îmbrăţişezi. Niciodată, Ţucă, nu s-a întâmplat asta, şi degeaba mă plimbam eu.

Într-un târziu am ajuns şi acasă. Lângă sobă mă aştepta ibricul cu ceai. Felicia avusese grijă să găsesc ceaiul fierbinte. Afară se înnoptase de-a binelea, iar copacul din faţa ferestrei începea să-şi mişte crengile alene.

A sunat telefonul, Ţucă, şi am răspuns. Era Gelu. Mi-a spus, cu vocea lui răguşită, că Ştefan a murit acum o oră. Am închis şi eu. Ceva îmi apăsa prea tare pieptul, dar mintea mi s-a dus iară la tine, Ţucă. Voiam să fii lângă mine, să mă îmbrăţişezi. Voiam să simt mirosul dulce al părului tău, pentru că ştiam că el m-ar fi liniştit. Dar noi nu suntem într-un roman, Ţucă. Iar eu am râs când tu ai plecat plângând de lângă mine. Prea târziu..."

(decembrie, 2011)