Fragmente din nuvelele lui Ivan Bunin

...Şi îmi amintesc de nopţile de la B., atunci când stăteam cu părinţii pe scările casei, iar aerul era călduţ. Picioarele îmi erau întotdeauna pline de praf.. Îmi plăcea să păşesc pe strada prafuită, neasfaltată, prin iarba uscată sau abia plouată...Mi-e dor de serile cu greier, de cacao cu laptele pe care îl cumpăram de la nea Anghel. Mi-e dor de serile în care stăteam cu tanti Cuţa şi o ajutam să taie pătrunjel şi să îl pună în borcane. Şi de răbdarea pe care o aveam, de trăitul în prezent...

"În întunericul cald şi înăbuşitor din casă un greiere ţârâie şovăielnic în sobă, parca-ar sta să asculte cu luare-aminte...Muştele bâzâie somnoroase în tavan..Bătrânul şade în întuneric, gârbovit, mut. La ce s-o fi gândind?"

Iarna la ţară

"Încet se luminează de ziuă. O zi mohorâtă, întunecoasă, viscolul nu se mai domoleşte. Troienele de sub fereastră au ajuns până aproape de geamuri, se înalţă spre acoperiş, iar în odaie stăruie o penumbră stranie, palidă. Deodată, de pe acoperiş, se rostogolesc cu zgomot câteva cărămizi. Vântul a darânat un coş. E un semn rău..."

"Dar din nou vuietul viforniţei îl învăluie într-o toropeală ciudată.Tuşeşte tot mai încet, tot mai rar, ţipeşte alene, ca şi cum s-ar cufunda într-un spaţiu fără margini...Şi din nou, prin somn, simte ceva sinistru. Aude..Da, nişte paşi! Paşi grei undeva deasupra tavanului. Într-o clipă, K. se dezmeticeşte, dar paşii grei se aud limpede şi acum..Grinda tavanului scârţâie..

-Iakov Petrovici! spuse el

-Cum? Ce? întrebă el.

-Să ştiţi că umblă cineva deasupra noastră.

- Cine umblă?

- Păi ia, ascultaţi!

I.P. ascultă cu luare-aminte: umblă cineva?

- Da de unde, aşa e întotdeauna, e vântul, zice el în cele din urmă căscând. Da fricos mai eşti, frate! Mai bine hai să dormim.

Într-adevăr, câte nu s-au vorbit, câte nu s-au scornit despre paşi din ăştia care se aud deasupra tavanului. Mai ales într-o noapte urâtă ca asta!"