Prostia din metrou

Merg aproape zilnic cu metroul şi întâlnesc tot felul de oameni. În niciun loc din lume nu am mai multe gânduri amuzante şi observaţii chinuitoare pe care aş vrea să le fac cuiva din faţa, stânga sau dreapta mea. Astăzi, spre exemplu, am văzut o tânără foarte înaltă, o girafă, aş putea spune. Nu vreau să se ofenseze acum toate tinerele înalte, o numesc aşa fiindcă se comporta exact ca o girafă, căreia nu îi pasă dacă rupe o creangă atunci când trece pe lângă ea. Fata era foarte bine făcută, pasul îi era greu şi apăsat, iar tunsoarea, în stil bărbătesc, îi făcea faţa şi mai prelungă. Modă chic, ca să nu spun şic, cu ştrampi groşi, în diverse culori, minijup din lână, o haină scurtă, vintage, fular imens şi, bineînţeles, rucsac în spinare, marca emo, ştiţi şi voi la ce mă refer: dungi răzleţe cu carioca, insigne cu tot felul de frustrări omeneşti şi ciucurei. N-am nimic cu acest stil, dar nu pot să mă abţin să nu fac câteva comentarii răutăcioase, dar realiste, despre modul în care ne comportăm, cel mai adesea aiurea. Cum spuneam, în staţia Tineretului, staţie pe care eu o consider de-a dreptul inutilă, pentru că aproape nimeni nu se dă jos sau se urcă în metrou, domnişoara cu pricina şi-a văzut o compatrioată. În acel moment, pentru ea nu a mai contat faptul că metroul era ticsit de oameni, iar bietele fiinţe abia se ţineau de bare. S-a urnit din loc cu rapiditatea unei vite în drumul spre fân! Normal că a deranjat pe toată lumea din calea sa şi, culmea nesimţirii, s-a oprit exact în mijlocul culoarului, ea nu avea nevoie să se ţină de bare, putea să ridice uşor mâna spre tavanul metroului, atunci când acesta mai cotea. Lângă ea era o mamă cu o fetiţă ce abia cred că împlinise 3 ani. Sporovăind cu vecina ei, Girafa nu şi-a dat seama că trupul ei, marele, a ămpins fetiţa de tot în bara de protecţie. Mama acesteia a rămas trăznită şi nu a mai apucat decât să-şi tragă încet fetiţa din strâmtoarea Girafei, privind apoi uimită către aceasta. Bineînţeles că Girafa nu a priceput nimic, discuţia despre Club Z era mult mai interesantă...Picioarele erau îndepărtate pe toată lăţimea culoarului, iar glasul strident deranja pe toată lumea.
Mă gândesc serios să scriu o carte despre gândurile pe care le am în metrou. Sunt chinuitor de amuzante de cele mai multe ori, metroul e un loc minunat pentru idei minunate! Într-o seară jur că o să mă urc şi o să merg pe ruta Pipera-Berceni (că-i mai frumoasă şi mai familiară). Atunci e mai puţină lume, dar destulă pentru observaţiile mele, şi o să îmi pun carneţelul pe genunchi şi o să scriu tot ce o să îmi treacă prin capul ăsta. Până atunci trebuie să găsesc o metodă de a scrie chiar şi atunci când metroul e plin, pe la orele 4, 5 sau 6. Păcat că nu mă pot înregistra, n-aş vrea să îi sperii pe cei din jurul meu cu "vocile" mele futile..